Staff-ul Universității Craiova pune paie pe foc înainte de derby-ul cu FCU: „Suntem liniștiți, valoarea poate face diferența”. Oltenii nu l-au uitat nici pe Mircea Rednic: „A fost o glumă proastă, o jignire!”

  • Publicat:

Sâmbătă, de la ora 21.15, pe „Ion Oblemenco”, are loc derby-ul Băniei, în care Universitatea Craiova întâlneşte FCU Craiova, în ultima etapă a turului Superligii. Antrenorul secund al gazdelor, Dragoş Bon, a prefaţat duelul cu rivala locală, meci care va fi arbitrat de Radu Petrescu.

Dragoş Bon, cel care acum câţiva ani a fost în staff-ul celor de la FCU, consideră că dacă jucătorii Universităţii Craiova vor fi capacitaţi la maximum, se pot impune în derby-ul Băniei datorită valorii superioare. La fel cum Mircea Rednic i-a ambiţionat pe jucătorii Universităţii Craiova prin declaraţia dinaintea partidei, Dragoş Bon a ţinut să le sporească motivaţia celor de la FCU, afirmând că jucătorii Universităţii Craiova sunt mai valoroşi. Bon a dezvăluit că Borţa şi Baiaram rămân indisponibili pentru partida de sâmbătă, în timp ce Koljic va reveni în lot, după ce n-a făcut deplasarea pentru meciurile din Giuleşti şi de la Oradea.

Dragoş Bon, înainte de Universitatea Craiova – FCU: „Valoarea poate face diferenţa în acest derby”

„Ne aflăm în faţa unui derby local, un meci al orgoliilor, toată lumea ştie nivelul la care se duce acest meci ca ambiţie. Suntem liniştiţi, după victoria importantă în faţa celor de la UTA în Cupă, putem pregăti în linişte partida cu rivala locală. Nu e presiune, e o mare dorinţă şi o mare determinare să facem o partidă bună şi să luăm cele 3 puncte, pentru că ştim bine ce înseamnă această partidă pentru fanii noştri, iar o victorie ne-ar ajuta mult pe viitor.

Consider că avem un lot valoros şi dacă jucătorii vor fi capacitaţi sută la sută, ceea ce nici nu mă gândesc să nu fie, valoarea poate face diferenţa. Îmi doresc să fie un stadion plin, pentru că avem nevoie de aportul fanilor şi să oferim un spectacol aşa cum lumea îşi doreşte. E obligatorie victoria pentru noi. Eu îmi doresc să fim noi în play-off şi să ne batem pentru obiectivele noastre, restul nu mă interesează. Trebuie să luăm fiecare partidă în parte.

Problemele medicale sunt aceleaşi, Baiaram şi Borţa nu se antrenează cu echipa. Ne urmăm planul nostru. Koljic este în lot, nu a fost cu noi în ultima perioadă pentru că avea nişte oscilaţii în pregătire, din cauza accidentărilor”, a declarat Dragoş Bon.

Dragoş Bon: „A fost o glumă proastă declaraţia lui Mircea Rednic”

Secundul lui Papură s-a referit şi la declaraţiile lui Mircea Rednic, înaintea partidei din Cupa României, catalogându-le drept „o glumă proastă”.

„A fost o glumă proastă declaraţia lui Mircea Rednic, dar suntem obişnuiţi cu aceste lucruri din partea lui, dar pe de altă parte ne-a motivat, a fost ceea ce ne trebuia, ne-am adus aminte de ceea ce a spus şi i-am arătat ce înseamnă Craioviţa. Ne-am propus să câştigăm Cupa României şi ne-a bucurat victoria cu UTA, fiindcă altfel era greu să ne calificăm. Sunt anumite declaraţii care îţi cresc adrenalina. A fost o jignire, nu poţi să numeşti Universitatea Craiova, Craioviţa”, a adăugat Dragoş Bon.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
"Dumnezeu să te ierte, înger frumos". Moni a fost condusă spre moarte de iubitul său, care îşi luase permisul de…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului uriaş
Cristi Tănase a depus actele de divorţ, după ce Adina Maria a obţinut ordin de protecţie! Motivul din spatele scandalului…
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Se pregătesc armele nucleare. O țară NATO zdruncină toată Europa: Pe timp de război, aceasta este o...
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×