Gigi Becali, anunțul care îl dă peste cap pe Dănuţ Lupu, direct în celulă! Vestea care îl pune pe gânduri că ar putea sta doar la puşcărie: „Să obțină întâi asta şi fac apoi hârtie” | EXCLUSIV

Gigi Becali, anunțul care îl dă peste cap pe Dănuţ Lupu, direct în celulă! Vestea care îl pune pe gânduri că ar putea sta doar la puşcărie: „Să obțină întâi asta şi fac apoi hârtie” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Gigi Becali a transmis cum urmează să intervină în cazul lui Dănuț Lupu, aflat la închisoare.

Gigi Becali, anunțul care îl dă peste cap pe Dănuţ Lupu, direct în celulă!

Dănuț Lupu așteaptă ca Gigi Becali să îi întindă o mână de ajutor, așa cum a promis patronul de la FCSB după condamnarea fostului fotbalist.

Finanțatorul vicecampioanei României vrea să facă o cerere prin intermedeiul căreia să solicite ca acesta să fie lăsat să lucreze la academia clubului pe perioada detenției, însă acest lucru nu se poate realiza, pentru moment.

Dănuț Lupu încă se află în perioada de carantină, la Penitenciarul Rahova, și abia după expirarea acesteia Gigi Becali va putea întocmi solicitarea respectivă.

Totul depinde și de penitenciarul unde va fi relucat Dănuț Lupu, care trebuie să execute o pedeapsă de 7 luni și 10 zile după ce a fost prins în repetate rânduri conducând pe drumurile publice fără a avea permis.

Gigi Becali așteaptă ca lui Dănuț Lupu să i se permită să execute pedeapsa în regim deschis

Marea miză a lui Dănuț Lupu este să i se aprobe executarea pedepsei în regim deschis, ceea ce i-ar simplifica mult situația și i-ar permite lui Gigi Becali să depună solicitarea ca acesta să lucreze la baza FCSB.

„Tată, mă voi ține de cuvânt, dar eu trebuie să fac totul conform legii. Nu am făcut până acum nicio hârtie, dar o voi face. Și o să vă explic de ce nu am făcut. În primul rând, Dănuț trebuie să treacă peste perioada de carantină de 21 de zile, iar apoi trebuie să vadă la ce penitenciar îl mută. Mi se pare că el este acum la Rahova, nu știu exact unde este.

Cel mai împortant lucru pentru demersul meu este, însă, ca el să primească ordinul de a executa pedeapsa în regim deschis. Dacă nu primește ordinul ăsta eu nu îl pot scoate de acolo. Dacă primește ordinul executării în regim deschis, apoi el trebuie să facă cerere de a ieși la muncă. Și atunci intervin eu și voi lua legătura cu avocații lui Dănuț Lupu. Voi afla la ce penitenciar este mutat și voi solicita să vină la mine la bază.

Mă voi folosi de experienta lui de fost fotbalist și ii voi cere ajutorul aici la mine la bază. Ii voi pune la dispoziție și mașină, totul. Dar, hai să facem totul pas cu pas. Trebuie respectată legea și sunt niște pași de urmat”, a spus Gigi Becali, pentru ProSport.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor
A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×