Nepotul lui Ilie Balaci, Atanas Trică, a treia triplă a sezonului! Reușita a venit înaintea comemorării a cinci ani de la dispariţia „Minunii Blonde”

Redactor:
Cosmin Staicu
Nepotul lui Ilie Balaci, Atanas Trică, a treia triplă a sezonului! Reușita a venit înaintea comemorării a cinci ani de la dispariţia „Minunii Blonde”
  • Publicat:

După ce a marcat în premieră pentru naţionala U20 a României, în victoria cu 2-0 contra Angliei U20, Atanas Trică a reuşit al treilea hat-trick din acest sezon pentru echipa a doua a Universităţii Craiova. Atanas Trică a fost decisiv pentru satelitul Ştiinţei, în meciul câştigat cu 4-3 contra Jiului Petroşani, cu o zi înaintea comemorării legendarului său bunic, Ilie Balaci, de la a cărui dispariţie au trecut 5 ani. În meciul din etapa a 9-a a seriei C7, cel alintat în Bănie „Hat-Trică” a punctat în minutele 16, 31 şi 61, iar David Sala a macat în minutul 70, oaspeţii replicând prin Ferhaoui (40) şi Istrate (84, 90).

Nepotul lui Ilie Balaci a marcat zece goluri în acest sezon, dar nu are drept de joc în UEFA Youth League

În meciul disputat în complexul „Aripile”, „Ati” a deschis scorul cu o lovitură de cap din șase metri, la un corner, a dublat avantajul reluând de pe linia porţii o minge în urma unei acţiuni a lui Barbu şi a făcut tripla deviind pe colţul lung o centrare venită la prima bară. Atanas Trică a evoluat în două meciuri pentru prima echipă a Ştiinţei în acest sezon, în prima etapă de campionat, la Dinamo, şi în meciul din Cupa României, cu CS Tunari, de fiecare dată fiind titular şi înlocuit pe parcurs. Trică are zece goluri pentru echipa a doua în cele optmeciuri jucate, reuşind hat-trick-uri şi în victoriile cu Gilortul, scor 7-1, şi cu Voinţa Lupac, scor 5-1.

Antrenorul „satelitului” Ştiinţei, Ştefan Florescu a început cu: Goga – Gaşpar, Mitrache, Brăşfăleanu, Ene – Lăpădătescu, Sala, Tomşa – Bană, Trică, Barbu. Rezerve au fost: Glodean – Vancea, Neaţă, Domnu, Rădulescu, Stana, Cîrpici, Găină.

Universitatea Craiova II a câştigat două meciuri la rând cu scorul de 4-3 şi este pe locul 4, cu 15 puncte din 8 meciuri disputate, având o restanţă, contra lanternei roşii, CS Turceni. Pentru tinerii jucători ai Ştiinţei urmează returul din UEFA Youth League, cu Partizan Belgrad, miercuri, 25 octombrie, de la ora 19.00, în capitala Serbiei. Sârbii s-au impus în tur, pe „Ion Oblemenco”, scor 1-0. În această competiţie, Atanas Trică nu are drept de joc, deoarece a fost împrumutat în sezonul trecut la Steaua Bucureşti, iar regulamentul prevede ca jucătorii să aibă cel puţin doi ani din ultimii trei la clubul respectiv.

Atanas Trică e nemulţumit că nu joacă mai mult la prima echipă

După ce a marcat, din penalty, contra Angliei, în meciul naţionalelor U20, Atanas Trică s-a arătat dezamăgit că nu are parte de mai multe şanse la prima echipă a Universităţii Craiova.

„La club, nu prea știu ce să spun, nu prea mai a cuvinte. Sunt dezamăgit că nu primesc șanse. Am tot fost trimis la echipa a doua, mi-am făcut treaba acolo, am dat gol meci de meci. Consider că merit și eu mai multe șanse. Îi las pe antrenori să decidă. Sunt atacanți mult mai buni decât mine, mai experimentați. Eu îmi fac treaba unde sunt trimis. V-am spus ce simt eu, să nu fiu luat că cerșesc minute. Îmi aștept momentul, ca orice alt jucător. (n.r. Te gândești să pleci?) Rămâne de văzut. Sunt puțin supărat, nici nu aveam drept de joc în Youth League.

Vom vedea din iarnă ce se va întâmpla. Cu domnul Papură am o relație foarte bună pentru că el, până să plece Reghecampf, a fost la echipa a doua antrenor. Am avut meciuri foarte bune alături de el. Vom avea o discuție. Nu știu ce să zic, e normal, orice jucător e dezamăgit când nu prinde minute. Sunt dezamăgit, orice jucător vrea să joace. E mult mai grav dacă nu dorești să joci. Nu pot să spun că puteam să fac în anumite meciuri diferența, dar cred că puteam să joc. Îmi doresc să joc la un nivel cât mai bun. Am avut discuții, rămâne de văzut dacă va fi o ofertă, inclusiv din liga a doua, nu aș refuza un împrumut pe șase luni”, a spus Atanas Trică la Fanatik.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…