Ce se întâmplă cu suspendarea lui Valentin Țicu după ce i-a rupt piciorul lui Dragoș Iancu: „E posibil să fie așa!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Redactor:
Robert Vișan
  • Publicat:

Florin Prunea, fostul mare portar al României, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a vorbit, printre altele, despre suspendarea primită de către Valentin Țicu, fundașul stânga în vârstă de 23 de ani de la Petrolul Ploiești, după ce i-a rupt piciorul lui Dragoș Iancu, mijlocașul central în vârstă de 21 de ani de la Hermannstadt.

Ce se întâmplă cu suspendarea lui Valentin Țicu după ce i-a rupt piciorul lui Dragoș Iancu

Comisia de Etică și Disciplină din cadrul FRF a hotărât ca Valentin Țicu să fie suspendat 16 etape după intrarea criminală asupra lui Dragoș Iancu și a fost amendat cu 10.000 de lei.

Florin Prunea este de părere că această pedeapsă s-ar putea diminua după apelul pe care îl vor face oficialii clubului Petrolul Ploiești. Totodată, fostul mare portar consideră că ar fi de bun augur ca părțile să se înțeleagă și Valentin Țicu să primească o pedeapsă mai puțin aspră.

„Cred că este o decizie regulamentară. Este luată în baza regulamentului disciplinar. Îmi aduc aminte că acum câțiva ani a fost o decizie și mai aspră în sensul că s-a dat o suspendare unui jucător să joace în momentul în care cel pe care l-a lovit revine (n.r. despre Koljic faultat de către Mihalache). Sigur, sunt căi de atac, dar nu știu ce se poate întâmpla. Cu ce să vii nou? Este posibil ca pedeapsa să îi fie scăzută la apel. Țicu a fost la el la spital. Am văzut reacția jucătorului de la Sibiu, este una extraordinară: «Domn’e, este prea mult». Eu cred că totuși ar trebui să se ajungă la o înțelegere între cele două părți. Acum, nu știu cât va da de bine în fața Comisiei acest lucru, dar eu cred că ar fi un pas în față în sensul să fie o înțelegere.

Am văzut reacția lui Dani Coman înainte de judecată, mi se pare o reacție normală, este reacția președintelui clubului al cărui jucător a fost accidentat, dar cred că se putea ajunge la o înțelegere să nu fie o suspendare atât de mare, pentru că, domn’e, bun, a fost un atac, ne aducem cu toții aminte de atac, dar nu a fost un atac despre care să zici domn’e, intenționat, care să producă o accidentare foarte gravă, dar uite că s-a întâmplat și atunci din păcate trebuie să suporți consecințele”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×