CEL MAI VÂNDUT SCRIITOR ROMÂN DIN ULTIMILE DECENII, IGOR BERGLER, INVITAT LA PODCASTUL ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE

CEL MAI VÂNDUT SCRIITOR ROMÂN DIN ULTIMILE DECENII, IGOR BERGLER, INVITAT LA PODCASTUL ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE
  • Publicat:

Scriitorul Igor Bergler este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA ce va fi difuzat sâmbătă, 14 octombrie, începând cu ora 19:00.

Cărțile „Biblia pierdută”, „Testamentul lui Abraham” și ”Minciuna lui Michelangelo”, care poartă semnătura lui Igor Bergler, au devenit în ultimii ani best-sellere. Ele au fost vândute în aproape 1 milion de exemplare, fiind traduse în 35 de țări.

Născut pe 21 septembrie 1970, Bergler este regizor, critic de film și specialist în marketing. De asemenea, este doctor în Naratologie si în Științe Economice și a fost de-a lungul timpului visiting professor la diverse universități.

Și-a petrecut copilăria la Timișoara, unde a absolvit liceul „C. D. Loga”. A intrat la Politehnică în 1989, dar revoluția, după cum el însuși mărturisește, i-a schimbat viața. A plecat la București, unde a studiat mai întâi Regie de film, apoi Scenaristică și filmologie la ATF (în prezent UNATC), după care a fost admis în urma unui examen la DFFB (Academia de Film și Televiziune din Berlin).

A realizat 12 filme (scurt și mediu metraje) și două lungmetraje, printre care primul film produs vreodată de o televiziune particulară din România, „Gambitul Damei” (1995) și ceea ce presa a numit primul thriller românesc, „Porțile” (1996).

În 2015, a publicat ”Biblia pierdută”, prima carte din seria Charles Baker. Aceasta a depășit toate recordurile de vânzări, până în acest moment fiind cumpărată de peste 300.000 de cititori. Ulterior, ”Testamentul lui Ahraham” s-a vândut în peste 400.000 de exemplare, iar ”Minciuna lui Michelangelor” a epuizat un tiraj de aproape 300.000. Toate cele trei volume au obținut cel mai important premiu al celui mai mare eveniment editorial din România, Târgul de carte Gaudeamus.

Până acum drepturile pentru „Biblia pierdută” au fost vândute în 35 de țări de țări, fenomen fără precedent pentru o carte scrisă în limba română.

De asemenea, o agenție americană s-a arătat interesată să cumpere drepturile de publicare a „Testamentului lui Abraham”, dar și pentru cel de-al treilea volum din seria Charles Baker, „Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări” (carte apărută în 2021).

Urmărește podcastul integral cu Igor Bergler doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×