Simona Halep a uitat de dopaj şi de suspendarea care îi poate încheia cariera! Cui i-a trimis un mesaj însoțit de trei emoticoane în formă de inimă

Simona Halep a uitat de dopaj şi de suspendarea care îi poate încheia cariera! Cui i-a trimis un mesaj însoțit de trei emoticoane în formă de inimă
Radu Banciu o atacă pe Simona Halep după ce a fost suspendată

Suspendată pentru dopaj încă trei ani de acum înainte, Simona Halep a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare.

Simona Halep a uitat de dopaj şi de suspendarea care îi poate încheia cariera! Cui i-a trimis un mesaj însoțit de trei emoticoane în formă de inimă

Jucătoarea de tenis Simona Halep este suspendată pentru dopaj, după ce a fost depistată pozitiv cu roxadustat, dar acest aspect nu o oprește să se bucure de viața personală.

Sportiva originară din Constanța a postat, pe rețelele de socializare, o fotografie care demonstrează că este strâns legată de membrii familiei sale, care la rândul lor o susțin în această perioadă grea.

Simona Halep a fost entuziasmată de întâlnirea cu nepoțica sa, chiar de ziua de naștere a micuței, astfel că a realizat un selfie împreună cu sărbătorita și l-a făcut public. Mai mult, jucătoarea de tenis a însoțit fotografia cu un mesaj de felicitări, urmat de trei inimioare: „Îngerașul meu, la mulți ani!”.

Elisabeta Lipă a sărit în apărarea Simonei Halep

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, spune că Simona Halep a avut de pierdut de pe urma faptului că nu a putut să indice niciun vinovat în cazul de dopaj în care este implicată, deoarece știe că nu a luat nicio substanță interzisă.

„Este nedrept ce i se întâmplă Simonei, dar, din păcate, nimeni dintre noi, chiar dacă se adună toată țara pentru a o ajuta, nu avem cum.

De obicei nu plătește numai sportivul. Avem atâtea cazuri în care unii sportivi recunosc (n.r. că s-au dopat). Sunt întrebați cine le-a dat substanțele: «Ai opt ani de pedeapsă, dar o scădem dacă ne spui cine». Și ei spun. Dar când tu știi că nu ai luat nimic, pe cine să arăți cu degetul? Nu ai pe cine.

În cazul Simonei, de la preparatorul fizic la kinetoterapeut, sunt mulți care și-au adus aportul la nenorocirea asta. În mod normal și ei trebuie să plătească. Ea s-a lăsat pe mâna lor cu toată încrederea, tot sufletul. Suspiciunea nu poate plana doar asupra ei”, a declarat Elisabeta Lipă, potrivit Orange Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania