Emma Răducanu, primele poze oficiale la brațul iubitului miliardar, în vârstă de 21 de ani | FOTO

Emma Răducanu, primele poze oficiale la brațul iubitului miliardar, în vârstă de 21 de ani | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Emma Răducanu (20 de ani) este o absență notabilă pe terenurile de tenis, după ce a suferit o triplă intervenție chirurgicală la mâini și la gleznă.

Jucătoarea britanică de tenis se află încă în recuperare și preconizează să revină pe teren în luna decembrie, când va începe lupta pentru a urca din nou în top, ea ieșind acum și din primele 200 de jucătoare ale lumii.

Dacă în plan sportiv campioana de la US Open 2019 nu o duce grozav, în plan personal lucrurile par să se afi aliniat cu success pentru ea.
Emma a fost la Săptămâna Modei de la Paris, unde s-a afișat pentru prima data explicit cu cel despre care se bănuia că îi este iubit. E vorba despre Carlo Agostinelli, fiul lui Mathilde Favier – șefa Dior, una dintre cele mai bogate femei din lume. Tatăl lui Carlos este Roberto Agostinelli, un prosper afacerist italian, a cărui avere estimată este de aproximativ 1 miliard de dolari, potrivit celor de la Forbes.

E ambasador DIOR

Cei doi au apărut la braț pe covorul roșu, moment care nu a fost ratat de fotografi. Emma Răducanu, care este ambasadoarea globală a Dior pentru modă și frumusețe, l-a cunoscut pe Carlo din această postură.

Agostinelli, 21 de ani, locuiește peste Ocean, unde studiază și joacă fotbal pentru echipa Universității Stanford. E atacant și a reușit să marcheze de 12 ori în sezonul trecut. Cei doi s-au cunoscut la începutul anului, la o acțiune Dior din Mexic, unde s-au plăcut.

Presa britanică a speculat că anul trecut, Emma ar fi avut o idilă cu artistul Harvey Leigh Cantwell, în vârstă de 24 de ani, cei doi fiind surprinși împreună la un meci.

N-a mai câștigat nimic de doi ani

Răducanu, câștigătoarea US Open 2021, nu a mai trecut de turul doi al niciunui Grand Slam, de când a devenit prima britanică, din ultimii 44 de ani, care a câștigat un titlu major la simplu. Întrebată despre modul în care face față criticilor, Emma a răspuns: “Faptul că încă se vorbește despre mine chiar dacă nu sunt la aceste evenimente este doar un compliment. Cineva mi-a spus: Fă-ți griji când nu se vorbește despre tine”.

Răducanu a jucat doar 10 meciuri în 2023 (5 victorii și 5 înfrîngeri) și speră să revină la o formă mai bună, care să o ajute la anul să-și îndeplinească visul suprem: “Wimbledon este visul meu, un vis care întotdeauna a fost în creștere”, a încheiat ea.

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×