Câte stele a primit Ianis Hagi în Marca și El Mundo Deportivo pentru prestația sa! A fost suficient să facă asta pentru a schimba impresia tuturor: „La mai mult”

Câte stele a primit Ianis Hagi în Marca și El Mundo Deportivo pentru prestația sa! A fost suficient să facă asta pentru a schimba impresia tuturor: „La mai mult”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deportivo Alaves a făcut egal cu Celta Vigo, scor 1-1, în cea de-a șaptea etapă din La Liga, iar Ianis Hagi s-a ales cu un calificativ destul de bun din partea presei din Spania.

Ce concluzie a tras presa din Spania după prestația lui Ianis Hagi din Celta Vigo – Alaves 1-1: „A fost aproape de a marca”

Ianis Hagi, care este împrumutat de la Glasgow Rangers la Deportivo Alaves, a început ca titular în remiza cu Celta Vigo, scor 1-1, însă a fost înlocuit în minutul 69. Mijlocașul român a avut o prestație destul de ștearsă în prima repriză, însă în cea de-a doua parte a jocului a fost mult mai activ, românul fiind extrem de aproape de gol.

„De la mai puțin la mai mult, așa cum a indicat Luis García Plaza într-o conferință de presă. Hagi a trecut neobservat o mare parte din prima repriză și apoi a apărut în a doua. A fost aproape de a marca dintr-o lovitură liberă directă”, a fost caracterizarea făcută de cotidianul Noticias de Alava.

După prestația fiului lui Gică Hagi din meciul cu Celta Vigo, Marca i-a acordat românului două steluțe (satisfăcător), în timp ce Mundo Deportivo i-a dat chiar trei (bine).

Cum au anunțat cei de la Deportivo Alaves venirea lui Ianis Hagi în La Liga

„Mijlocașul în vârstă de 24 de ani se alătură lui Deportivo Alavés împrumutat de la Rangers FC. Deportivo Alavés și clubul scoțian Rangers FC au ajuns la un acord pentru împrumutul jucătorului Ianis Hagi.

Mijlocaș ofensiv, născut la Istanbul (22 octombrie 1998) și de naționalitate română, vine la echipa Albiazul din fotbalul scoțian, unde a jucat în ultimele patru sezoane și a marcat 15 goluri și a distribuit 21 de pase decisive.

De la debutul său profesionist în 2018, Hagi a jucat în Serie A cu Fiorentina, în Liga I și în prima divizie belgiană înainte de a se muta la Vitoria-Gasteiz din Premiership-ul scoțian.

Deportivo Alavés adaugă talent, versatilitate, și pericol cu sosirea lui Ianis Hagi, care se află deja la Vitoria-Gasteiz și va face parte din expediția albiazul care se deplasează la Getafe”, a anunțat clubul spaniol.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…