Dan Alexa, supărat după FC Botoșani – Rapid, dar nu din cauza eșecului: „Mai mult decât rezultatul, asta mă îngrijorează!”

Redactor:
Robert Vișan
Dan Alexa, supărat după FC Botoșani - Rapid, dar nu din cauza eșecului: „Mai mult decât rezultatul, asta mă îngrijorează!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Alexa, antrenorul echipei FC Botoșani, s-a declarat îngrijorat după înfrângerea cu Rapid București din Cupa României.

Dan Alexa, supărat după FC Botoșani – Rapid, dar nu din cauza eșecului

Meciul dintre FC Botoșani și Rapid București s-a disputat joi seară, în cadrul primei etape a grupelor Cupei României și s-a încheiat cu victoria giuleștenilor, scor 3-1, după golurile marcate de către Cristea (min. 17), Iacob (min. 21) și Pănoiu (min. 53). Pentru moldoveni, a înscris Casap, în minutul 81.

După această partidă, Dan Alexa s-a declarat îngrijorat de accidentările iscate în timpul jocului. Drole și Florescu l-au forțat pe antrenor să îi scoată de pe teren după ce au acuzat probleme medicale.

„Cred că analiza meciului e foarte simplă. Ocazii aparent identice de o parte și de alta, ei au dat gol, noi am ratat. Am avut foarte cornere, am avut lovituri libere, am ratat ocazii imense. Cred că aici s-a făcut diferența: în momente importante nu am reușit să dăm gol. Dar fericit Rapidul, o echipă foarte bine organizată, a făcut diferența când a trebuit.

Mai mult decât rezultatul, mă îngrijorează accidentările. Sub nicio formă nu trebuia să avem doi accidentați după jocul ăsta. Asta este, de fapt, supărarea mea cea mai mare. Nu sunt mulțumit de jocul din primul sfert de oră. În rest, am avut cele mai multe situații de când am preluat echipa asta, dar nu e de ajuns.

(n.r. despre golul marcat de către Carlo Casap) Da, e un jucător bun, mă bucur că a venit. E în urmă cu pregătirea. Mă bucur pentru el, e un jucător cu un caracter foarte frumos, e un campion al României. Sper să ne ajute în continuare.

Îi felicit pe cei de la Rapid, pentru că au o echipă foarte bună și au meritat victoria”, a spus Dan Alexa, la flash-interviul de după meci.

Ce a declarat Carlo Casap, după FC Botoșani – Rapid

„A fost un gol frumos, bineînțeles, mă bucur foarte mult, aveam nevoie de o astfel de reușită pentru a merge cu capul sus și să am încredere în viitor. Din păcate, nu a fost suficient și am pierdut. Sperăm în continuare să găsim victoria. Ne dorim foarte mult să câștigăm un meci. Nu avem victorii în acest sezon și ne lipsește acest lucru. Sperăm ca meciul următor să câștigăm la Craiova sau să scoatem un punct. Suntem fotbaliști, este normal să jucăm chiar și din trei în trei zile. Eu aleg mai mult meciul decât antrenamentul. (n.r. întrebat dacă l-a convins pe antrenor să îl titularizeze în meciul viitor) În fiecare meci trebuie să demonstrezi. Cred că e important să intri pe teren motivat și dacă vei arăta bine, cu siguranță vei juca și la meciul următor”, a spus Carlo Casap, la flash-interviul de după meci.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Permis suspendat pentru 10 ani. Legea care va intra în vigoare în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×