Locuiește sau nu Istvan Kovacs în Cluj? Oficialii CFR-ului n-au nici cea mai mică idee: „Sunt de șapte ani acolo, nu l-am văzut. Nici măcar nu am auzit să fie prin preajmă!”

Locuiește sau nu Istvan Kovacs în Cluj? Oficialii CFR-ului n-au nici cea mai mică idee: „Sunt de șapte ani acolo, nu l-am văzut. Nici măcar nu am auzit să fie prin preajmă!”
  • Publicat:

Despre Istvan Kovacs, cel mai bine cotat arbitru român al momentului, s-a vehiculat că ar locui Cluj, însă oficialii CFR-ului n-au nici cea mai mică idee dacă această informație este una reală sau nu. Marius Bilașco a negat că echipa din Gruia, de 8 ori campioană a României, ar avea vreo legătură cu „centralul” născut în Carei.

Oficialii CFR-ului au rupt tăcerea în privința lui Istvan Kovacs. Locuiește sau nu „centralul” în Cluj?

Istvan Kovacs a fost acuzat în repetate rânduri că ar favoriza echipa de fotbal CFR Cluj, iar ultimul astfel de scandal a izbucnit chiar în această lună. Pe 18 septembrie, în runda cu numărul 9 din Superliga, cel mai bine cotat arbitru român a fost la centrul disputei CFR Cluj – Petrolul 1-0. În timpul confruntării respective, ploieștenii au solicitat acordearea a două lovituri de pedeapsă, însă fără succes. Deciziile controversate ale lui Istvan Kovacs au fost foarte comentate în fotbalul românesc, iar „centralul” din Carei s-a ales cu o nouă serie de critici.

Nemulțumit de toate aceste zvonuri, conform cărora între Istvan Kovacs și CFR Cluj ar putea exista o conexiune, Marius Bilașco a răbufnit în direct, la TV. Oficialul campioanei exclude vehement această posibilitate și spune că în ultimii 7 ani, timp în care el a locuit în Cluj, nici măcar nu l-a văzut la față pe Kovacs:

„Sunt de şapte ani acolo. Nu l-am văzut, nici măcar nu am auzit să fie prin preajma noastră măcar. Nu are nicio legătură.

De şapte ani locuiesc în Cluj. Nu ştiu dacă locuieşte în Cluj, nu am informaţia asta, doar ce am citit în presă.

Nouă ne-a anulat golul (n.r. – în meciul cu Rapid) un arbitru din Bucureşti, ce putem face? Cu Kovacs n-am interacţionat niciodată, n-am auzit să fie prin preajma echipei.

Pe mine mă deranjează acuzaţiile de arbitraj, că este frustrare din partea celorlalte echipe. Cinci ani am câştigat campionatul şi se produce falsa imagine a arbitrajului.

Sunt convins că anumiţi arbitri sunt afectaţi de ce se discută în mediul online şi se fac greşeli”, a declarat Marius Bilașco, conform Orange Sport.

Ion Crăciunescu, despre Istvan Kovacs: „Locuiește și se antrenează în Cluj”

În anul 2020, Ion Crăciunescu, fost mare arbitru român, dezvăluia, pe surse, că Istvan Kovacs ar avea domiciliul în Cluj. Crăciunescu spunea la acel moment că știe inclusiv adresa casei unde locuiește cel mai în formă „central” al momentului din țara noastră:

El locuiește și se antrenează în Cluj, știu precis lucrul ăsta! Cunosc și adresa casei, și locurile în care se antrenează. Face antrenamente prin parcuri și pe stadioanele din Cluj. V-am spus, eu nu aș avea vreo problemă dacă ar anunța CCA că nu mai contează locurile din care provin arbitrii. Numai că nu anunță nimic Comisia, nu transmite niciun mesaj, se comportă ca o organizație secretă”, declara Ion Crăciunescu, în 2020, potrivit gsp.ro.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×