Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Alexandru Chipciu, dezvăluiri uluitoare de la școală. Ce materie i-a plăcut cel mai mult jucătorului de la U Cluj

Alexandru Chipciu, dezvăluiri uluitoare de la școală. Ce materie i-a plăcut cel mai mult jucătorului de la U Cluj

Răzvan Lunga
Alexandru Chipciu, dezvăluiri uluitoare de la școală. Ce materie i-a plăcut cel mai mult jucătorului de la U Cluj
Sursă: Municipiul Cluj-Napoca/Facebook

După ce le-a făcut o vizită elevilor de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Alexandru Chipciu, jucătorul celor de la U Cluj, a dezvăluit care a fost materia sa preferată.

Alexandru Chipciu, fascinat total de istorie: „Îmi plăcea mult”

În cadrul evenimentului SportsFestival, Alexandru Chipciu a mers la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” pentru a le face o surpriză tinerilor elevi. Pilotul Simone Tempestini a fost și el prezent, iar copiii au avut ocazia să le și pună întrebări celor doi sportivi. Jucătorul Universității Cluj a dezvăluit că îi plăcea foarte mult istoria, dar a precizat că nici la matematică nu se descurca rău.

„Inițiativa în sine mi s-a părut chiar mișto, întrebările interesante, unele m-au și surprins, așa… E nevoie de astfel de acțiuni pentru ca și copiii să conștientizeze ceea ce înseamnă sportul pentru viața lor. Îmi plăcea mult istoria, eram foarte bun. Și la matematică eram bun”, a declarat Alex Chicpiu.

În cadrul unui comunicat, Universitatea Cluj a dezvăluit mai multe detalii despre eveniment.

„FC Universitatea Cluj continuă seria evenimentelor din Săptămâna Europeană a Sportului. Alex Chipciu le-a vorbit astăzi elevilor de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” despre importanța practicării sportului, relația dintre sport și educație, dar și despre cum sportul transformă eșecul în parte a succesului.

Alături de căpitanul nostru, în fața copiilor s-a aflat și pilotul de raliuri Simone Tempestini. După ce au ascultat cu atenție poveștile celor doi, cei mici au avut ocazia să pună propriile întrebări, iar la final s-au bucurat de o sesiune de autografe”, a fost anunțul celor de la U Cluj.

Cum a fost anunțată venirea lui Alex Chipciu

„SportsTalks la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” în cadrul Săptămânii Europene a Sportului. O ediție specială a SportsTalks a avut astăzi loc la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din cartierul Iris în cadrul căreia Alexandru Chipciu (FC Universitatea Cluj) și Simone Tempestini (Napoca Rally Academy) le-au vorbit elevilor despre importanța sportului și a educației.
➖ discuție despre sport, educație, performanță, eșec și succes
➖ sesiune de întrebări și răspunsuri (Q&A)
➖ sesiune de autografe
Evenimentul a fost organizat de către Primăria municipiul Cluj-Napoca și SportsFestival în cadrul Săptămâna Europeană a Sportului 2023.
Programul evenimentelor sportive continuă la Cluj-Napoca, detalii pe pagina evenimentului: https://fb.me/e/1u3uukGiP”, a fost anunțul de pe pagina de Facebook a Municipiului Cluj-Napoca.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]