FCSB are probleme cu „Roberto Carlos”. Ce a pățit favoritul lui Gigi Becali

Redactor:
Robert Vișan
FCSB are probleme cu „Roberto Carlos”. Ce a pățit favoritul lui Gigi Becali
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Pantea, fundașul dreapta în vârstă de 20 de ani de la FCSB, a acuzat probleme medicale în timpul partidei cu Farul Constanța.

FCSB are probleme cu „Roberto Carlos”. Ce a pățit favoritul lui Gigi Becali

Meciul dintre Farul Constanța și FCSB s-a disputat duminică seară, la Ovidiu, în cadrul etapei a noua din Superliga și s-a încheiat cu victoria la limită a roș-albaștrilor, scor 1-0, după golul marcat de către Darius Olaru, din penalty, în minutul 57.

Alexandru Pantea a fost titularizat în cadrul acestei întâlniri, însă antrenorul Elias Charalambous a fost nevoit să îl scoată de pe teren în minutul 81, înlocuindu-l cu Valentin Crețu.

Fundașul a acuzat probleme musculare și staff-ul a decis să îl scoată de pe teren. Cei de la FCSB așteaptă acum să vadă dacă problema lui Alexandru Pantea este una mai serioasă.

FCSB îi are indisponibili, tot din cauza unor accidentări, și pe Vlad Chiricheș și Alexandru Băluță. Pentru roș-albaștri urmează meciul cu Hermannstadt, programat joi, 21 septembrie, de la 19:00, la Sibiu, partidă rămasă restantă din cadrul etapei a cincea din Superliga.

Gigi Becali l-a comparat pe Alexandru Pantea cu Roberto Carlos

Patronul Gigi Becali este convins că îl are în curte pe „Roberto Carlos” în persoana lui Alexandru Pantea.

„Când câștigi cu CFR-ul de așa manieră, nu ai ce să mai zici, chiar dacă a fost unul mai slab. Dar, cel mai mult m-a impresionat Pantea. Nu am văzut așa ceva… Atâta dezinvoltură, nicio teamă, pasează în centru, urcă cu mingea. (n.r. dacă transferă un fundaș dreapta) Niciodată în viața ta! Pantea e Roberto Carlos! Pantea va pleca pe milioane de două cifre. Ce înseamnă asta? Unu și pe urmă încă ceva, zero, doi, patru, cinci. Pantea va pleca pe milioane bune”, a spus Gigi Becali, după FCSB – CFR Cluj 1-0

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×