Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, a vorbit despre campania de achiziții reușită de „câini” în această vară.
Antrenorul Ovidiu Burcă se așteaptă ca jucătorii aduși de Dinamo în această vară să se integreze, pe rând în sistemul gândit de el și spune că străinii au dezavantajul de a fi nevoiți să se adapteze și la un mediu nou de viață.
Tehnicianul formației din Șos. Ștefan cel Mare nu se așteaptă ca toți fotbaliștii transferați pentru acest sezon să se integreze ușor și spune că nicăieri în lume nu se întâmplă acest lucru.
„Jucătorii noi pe care îi aduci au nevoie, unii de mai puțin, alții de mai mult timp de adaptare. Aici există foarte multe variabile. Întotdeauna am încercat să găsim, la bugetul pe care îl avem, cele mai bune variante. Întotdeauna știu că e mult mai simplu să găseștijucători valoroși care să vină singuri să îți rezolve problemele, dar eu vă spun că între un jucător de 5.000 de euro (n.r. salariu) și unul la 7-8-10 mii diferențele nu sunt atât de mari. Diferențele sunt făcute de aborarea pe care o ai când încerci să îi integrezi într-un model de joc, într-o țară, într-o cultură.
Încercăm să avem răbdare. Să sperăm că majoritatea, dacă nu toți… Ar fi fantastic să poți să îi integrezi pe toți, toți să aibă un randament extraordinar. Cred că am fi singurul club din lume care din 10, ca să dau o cifră, ar integra 10 extraordinar. Întotdeauna, chiar și când plătești sume de transfer exorbitante, ați văzut la cluburi mari că există jucători care nu se pot integra, din varii motive, dar cred că atunci când reușești să integrezi 60%-70% dintre jucătorii pe care îi aduci în modelul tău de joc, în cultura ta organizațională, în tot ceea ce înseamnă clubul și țara, atunci cred că ai un grad de reușită foarte, foarte bun. Formarea unei echipe nu se poate întâmpla peste noapte. Chiar dacă am fi adus jucători de altă valoare, procesul acesta are nevoie de timp”, a declarat Ovidiu Burcă, pentru Dinamo TV.
Dinamo a pierdut cu 4-0 în deplasarea cu Rapid, iar antrenorul Ovidiu Burcă spune că rezultatul i-a usturat foarte tare atât pe el, cât și pe jucători. Tehnicianul spune, însă, că echipa este pe un drum bun și este convins că în această pauză competițională, prilejuită de meciurile echipei naționale cu Israel (1-1) și Kosovo (marți, de la 21:45), va reuși să mai pună la punct din mecanismele care nu au funcționat cum ar fi trebuit în prima parte a sezonului.
„Contactul cu pretențiile Ligii 1 a fost destul de puternic, dar ne-a făcut să vedem care sunt lipsurile noastre și unde trebuie să insistăm. Înfrângerea cu Rapid ne-a usturat foarte tare, dar face parte din proces.
Eu cred că suntem pe drumul bun, pauza asta ne prinde bine, e un moment în care am făcut mai multe analize și lucrăm la ce ne-a adus foarte mult succes anul trecut, un spirit de echipă, organizare tehnică extraordinar de bună.
FCU Craiova practică un fotbal ofensiv, are jucători de mare calitate. Trebuie să le pui probleme pentru că sunt o echipă solidă, dacă te împinge spre propria poartă mai greu ieși de acolo. Va trebui să facem un fotbal total. Nu e întâmplător că au câștigat împotriva Farului, chiar dacă diferența poate părea foarte mare”, a mai spus Ovidiu Burcă, la Dinamo TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER