Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Cristi Ganea a presimțit că va ajunge la FCSB, iar Gigi Becali l-a convins să semneze cu un apel telefonic! „El m-a făcut să fac pasul acesta!”. Ce spune despre eventualele critici ale patronului | VIDEO

Cristi Ganea a presimțit că va ajunge la FCSB, iar Gigi Becali l-a convins să semneze cu un apel telefonic! „El m-a făcut să fac pasul acesta!”. Ce spune despre eventualele critici ale patronului | VIDEO

Gigi Becali l-a convins pe Cristi Ganea să semneze cu FCSB cu un simplu apel telefonic, însă experimentatul fundaș stânga dezvăluie că a presimțit, încă dinainte de a fi contactat, că va ajunge la gruparea roș-albastră. Ganea a oferit, marți seară, 5 septembrie, primul interviu în calitate de jucător al celor de la FCSB.

Cristi Ganea, convins de Gigi Becali să semneze cu un apel telefonic. Fundașul a presimțit că va ajunge la FCSB

Marți seară, 5 septembrie, Cristi Ganea a sosit în România, iar în următoarele zile va fi prezentat oficial în calitate de jucător al celor de la FCSB.

Gigi Becali a transmis că a ajuns la un acord cu experimentatul fundaș stânga imediat după partida FCSB – Universitatea Craiova 3-0. Între timp, Ganea și-a încheiat socotelile cu fosta echipă, Panathinaikos, iar acum s-a deplasat la București pentru a o ajuta pe FCSB în lupta la titlu:

(n.r. – Ai încheiat socotelile cu Panathinaikos?) Da, chiar ieri am fost la București și m-am întors în Grecia pentru a termina cu ei. E un capitol încheiat, dar acum urmează ceva frumos pentru mine și chiar mă bucur că sunt aici.

(n.r. – Cum a fost perioada asta în care ai avut probleme de sănătate și n-ai jucat?) Transferul la Panathinaikos a fost unul reușit, dar după câteva luni m-am confruntat cu o problemă destul de gravă și a trebuit să fac o pauză de 6 luni. Am avut COVID, apoi am făcut analize și totul în prima fază a fost ok. Apoi doctorii au insistat să fac mai multe analize și mi-au transmis să fac o pauză de 3 sau 6 luni. Nu a fost ușor pentru mine, pentru că eram titular. Dar nu avem ce face, trebuie să mergem înainte. Mi-a fost foarte greu, am stat 6 luni fără fotbal. Mi-am dat seama ce înseamnă să-ți ia ce-ți place”, a declarat Cristi Ganea.

Întrebat despre motivul care l-a determinat să plece din Grecia și să semneze cu FCSB, Ganea a declarat:

„Acolo s-au schimbat lucrurile. Cei de acolo și-au luat între timp fundaș stânga, ceea ce e normal, că aveau nevoie de o dublură. Mi-am dat seama că voi juca foarte puțin. Să mai stau un an și să joc 10 meciuri nu e stilul meu. Eu îmi doresc să joc. Am avut câteva oferte din Grecia, dar am ales cel mai mare club din România și asta mă face mândru. A contat și echipa națională, dar sunt bucuros că sunt sănătos. Abia aștept să mă văd cu băieții.

(n.r. – Te gândeai că va veni această ofertă de la FCSB după o perioadă de pauză?) Mă gândeam și aveam o presimțire că într-o bună zi voi juca la FCSB. Au mai fost încercări și în trecut. Fie a apărut transferul la Panathinaikos, fie… de multe ori puteam ajunge aici, dar n-a fost să fie”, a adăugat Ganea.

Nu se teme cu critici

Gigi Becali l-a dorit insistent pe Cristi Ganea și recent l-a descris pe experimentatul fundaș ca fiind o „bombă atomică”.

„Da, am văzut declarațiile dânsului. Mă bucură acest lucru. Mă cunoaște, am jucat contra FCSB-ului de atâtea ori și cred că am lăsat o urmă în fotbal.
(n.r. – Reziști la critici?) Nu am nicio problemă. Accept criticile, fie rele, fie bune. Eu sunt un băiat care nu dă interviuri, nu-i place să iasă în evidență. Încerc să învăț din critici.

(n.r. – Cum a decurs discuția cu Gigi Becali?) Bine. Eu nu m-am întâlnit cu dânsul, am vorbit doar la telefon. Mi-a spus că mă dorește foarte mult la echipă, că-și dorea acest transfer mai de mult. Acest lucru m-a făcut să fac pasul acesta.

(n.r. – Țineai cu FCSB în copilărie?) Aș putea spune că da. Am eu ceva cu FCSB-ul de mic, dar nu vreau să mă laud. Pur și simplu sunt bucuros că sunt aici”, a mai declarat Cristi Ganea.

Cum este din punct de vedere fizic și ce spune despre lupta la titlu

Cristi Ganea spune că are nevoie de două, trei săptămâni pentru a fi în formă maximă:

„Eu sunt bine de aproximativ două luni. Mai am nevoie de 2-3 săptămâni de antrenamente și 2-3 meciuri ca să fiu în formă maximă.

(n.r. – Cum vezi șansele FCSB-ului la campionat?) Mă bucur enorm pentru că au început foarte bine campionatul, au o echipă foarte bună. Nu vreau să vorbim despre campionat pentru că este departe. Trebuie să luăm meci cu meci, iar la final să fim pe primul loc.

(n.r. – Ce post îți place să joci?) Pot juca și mijlocaș și fundaș stânga, dar confortabil mă simt ca fundaș stânga”, a completat Ganea.

Cristi Ganea ar putea debuta în tricoul FCSB pe 17 septembrie, chiar împotriva fostei sale echipe, Farul Constanța:

„Domnul Hagi este omul care m-a lansat în fotbal. Sunt mulțumit de ce am reușit până acum, se putea și mai bine”, a încheiat noul fundaș al celor de la FCSB.

Parteneri
Mii de elevi și profesori intră într-o minivacanță înainte de finalul anului școlar
Mediafax
GESTUL făcut de soția polițistului Ciprian Verdeș, după ce fiul lor l-a înjunghiat mortal. Ți se rupe sufletul! 😢 💔
Cancan.ro
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
ULTIMELE cuvinte rostite de polițistul Ciprian Verdeș, înainte să fie ucis de propriul său fiu 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro