Cosmin Contra n-a avut șanse în fața lui Steven Gerrard. Surpriză de proporții în campionatul Arabiei Saudite, unde Ronaldo a reușit golul 850 al carierei

Cosmin Contra n-a avut șanse în fața lui Steven Gerrard. Surpriză de proporții în campionatul Arabiei Saudite, unde Ronaldo a reușit golul 850 al carierei
  • Publicat:
  • Actualizat:

A cincea etapă din campionatul Arabiei Saudite l-a adus pe Cosmin Contra, singurul antrenor roman care mai activează acolo, față în față cu legendarul Steven Gerrard, tehnicianul formației Al Ettifaq.

Cosmin Contra n-a avut șanse în fața lui Steven Gerrard

Deși Damac, echipa românului, a deschis scorul, aceasta n-a avut șanse izbândă în fața adversarei, cedând pe terenul acesteia cu 1-3. Golurile au fost marcate de Moussa Dembele (13 și 23) și Al Shamrani (68) pentru gazde, respectiv Kevin N’Koudou (7) pentru echipa tehnicianului român.

Formația lui Cosmin Contra rămâne fără succes în noul sezon de Saudi Pro League și ocupă locul al 16-lea în clasament (loc direct retrogradabil), cu trei puncte acumulate, din trei egaluri.

Ronaldo a marcat golul 850 din carieră

În aceeași etapă, Cristiano Ronaldo a marcat al şaselea său gol în ultimele trei meciuri şi reuşit două pase de gol, iar Al Nassr a înregistrat sâmbătă a treia victorie consecutivă în campionat, scor 5-1 cu Al Hazm.

Ronaldo a înscris în minutul 68 şi a pasat decisiv pentru Ghareeb (33) şi Otavio (57). Au mai înscris Al Khaibani (45+8) şi Man (78) pentru învingători, respectiv Badamosi (47) pentru învinşi.

„Încă o prestaţie excelentă a echipei! Continuăm să ne îmbunătăţim. Hai Al Nassr FC… 850 de goluri şi numărătoarea continuă!”, a scris Ronaldo, în vârstă de 38 de ani, pe reţelele de socializare.

Ronaldo este cel mai bun marcator al campionatului în acest sezon, cu şase goluri, cu unul în faţa fostului atacant al lui Liverpool, Sadio Mane, coleg cu el la Al Nassr.

Al Ahli, surclasată de o echipă fără staruri

Etapa a cincea din Pro Saudi Arabia a fost marcată de o mare surpriză. Al Ahli, echipa care i-a adus în vară pe Firmino (Liverpool), Mahrez (Manchester City), Ibanez (Roma), Kessie (Barcelona) și Mendy (Chelsea) a fost surclasată, scor 5-1, de mult mai modesta Al Fateh, echipă fără niciun super-star în echipă.

Lider în Arabia Saudită este Al Hilal, echipa care l-a cumpărat pe Neymar, la egalitate de puncte (13) cu Al Tawon. Pe locul trei este Al Ittihad, formația lui Benzema.

Abha, echipa lui Tătărușanu, este pe locul 10, Al Tae, unde joacă Andrei Cordea, e pe locul 11, iar Al Akhdoud, echipa care îi are în componență pe Andrei Burcă și Florin Tănase, ocupă poziția a 13-a în clasament.

Iulian Anghel / Autor
A intrat în presa sportivă în 1995 la „Sportul românesc” și a fost pe rând colaborator, redactor, editor, șef departament reporteri speciali, redactor șef sport la Gazeta Sporturilor, Prosport și Adevărul. A revenit full-time în presă după cinci ani petrecuți la Minsterul Afacerilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Ce decizie a putut lua fiul plin de bani al lui Leonard Doroftei, în timp ce tatăl său o lua de la zero, printre străini
Ce decizie a putut lua fiul plin de bani al lui Leonard Doroftei, în timp ce tatăl său o lua…
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
Cutremur după gratii. Elena UDREA a...
Cutremur după gratii. Elena UDREA a...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…