Vreme de trei ani, 2010-2012, George Florescu a adunat 11 selecții la echipa națională, dar tricoul cu numărul 10, preluat chiar la debut, l-a transformat într-o țintă vie. Iar numele lui a intrat în folclorul reprezentativei drept „cel mai slab decar din istoria României”. „Am devenit carne de tun la națională. Și eu, și Răzvan Lucescu! Iisus a fost jertfit fără păcat, ce să mai vorbim despre noi?”, se confesează fostul mijlocaș în primul episod al dialogului cu Prosport. El explică furtuna iscată în jurul său în perioada petrecută la lot: „N-am lingușit pe nimeni. N-avea cine să mă apere, așa că le era tuturor la îndemână să mă lovească”.
Prosport: George, cum te-ai împăcat cu apelativul acesta de „cel mai slab număr 10 al României”? O stare de disconfort, prespun, nu?
George Florescu: Sută la sută! Dar am trecut peste acele clipe, la care, gândindu-mă acum, zâmbesc și tratez cu nonșalanță subiectul. Sigur, nimănui nu i-ar fi căzut bine o asemenea atmosferă, motiv pentru care am și renunțat intenționat la un moment dat la statutul de decar. Asta nu însă pentru că ar fi existat atunci altcineva care să-l merite, ci fiindcă așteptările românilor de la numărul 10 erau exagerate.
Poate că ai făcut o greșeală la început când ai acceptat tricoul?
Nu joacă numărul de pe spate. Și, oricum, poziția mea era de altă natură decât un decar clasic. Sigur, probabil că am greșit când mi-am asumat tricoul respectiv. Aș fi evitat criticile duse la extrem și punerea mea la zid.
Culmea situației e că, la debut, cu Israelul, la Timișoara, m-au aplaudat 20.000 de oameni. Am fost schimbat prin minutul 85 și, deși am pierdut cu 0-2, am avut parte de un tratament foarte civilizat”, George Florescu pentru Prosport
Te-ai simțit apoi un fel de țap ispășitor după o colecție de rezultate nefericite?
Da. Sunt convins însă că oamenii pricepuți din fenomen au apreciat evoluțiile mele. Trebuia să existe însă într-adevăr un țap ispășitor în fața publicului, așa că a fost găsit George Florescu pentru acest rol. Nu regret însă nimic. Iisus a fost jertfit fără a avea niciun păcat, ce să mai vorbim despre noi?
Cum ai traversat însă acele luni? Gânduri care nu-ți dădeau pace, frământări?
Eram foarte confuz. Asta în condițiile în care și antrenorii, și colegii mă felicitau pentru prestațiile mele. Apăreau apoi atacurile și mă gândeam: ”Frate, de unde pornesc astea? De ce apar?”
Ai găsit răspunsuri?
Ideea de număr 10! Atât! Așteptările oamenilor erau foarte mari de la un decar, dar Florescu nu putea să fie vreodată un Hagi.
Ai avut sentimentul că inclusiv selecționerul Răzvan Lucescu era pus în situații delicate pe subiectul legat de tine?
Nu m-am gândit la asta, dar cred că și el și-a asumat acea decizie. Răzvan avea propria lui dispută cu presa. De fapt, am fost amândoi carne de tun. Intram în vizor când eu, când el. S-au scris și o grămadă de porcării despre noi doi, chestiuni cu implicații personale, din care ar fi rezultat, vezi Doamne, parti-pris-uri cu antrenorul naționalei.
Și care era realitatea?
Cu Răzvan mă întâlneam doar la echipa națională, unde discutam strict despre fotbal, ce am de făcut pe teren, indicații tactice. Ulterior, n-am mai discutat niciodată. Și apropo de așa-zisele favoritisme: n-am fost în viața mea o persoană care să apeleze la lingușeli pentru a obține anumite avantaje. Nu e felul meu de a fi să mă înjosesc.
Florescu este un mijlocaș bun. Că nu e de top, cum e Stankovic, asta e altceva. Noi nu am crescut nici la juniori, nici la seniori jucători care să aibă știința jocului. E păcat să-i dăm în cap unui fotbalist util”, Răzvan Lucescu, martie 2011
Răzvan Lucescu a tot sugerat de-a lungul mandatului său că existau ”lucrături” din afara grupului, impresarii presau în numele anumitor interese. Ai resimțit astfel de evenimente?
Chiar mă gândesc acum că s-ar putea ca și blamarea mea să fi pornit tot din zona impresarilor. Existau interese ca anumiți jucători să ajungă în națională, să fie văzuți, să fie vânduți. Pe mine n-avea cine să mă apere în România. În țară nu jucasem la un club mare, pentru că U Cluj înseamnă tradiție, nu trofee, iar agenții mei erau din Moldova. Cine să fi sărit în sprijinul meu? Prin urmare, pentru toată lumea era ușor să zică: „Hai să-l lovim pe ăsta!”.
Cu ce impresie ai rămas, una peste alta, din colaborarea cu Lucescu junior?
Nici el nu era genul lingușitor, care să urmeze interesele altor oameni. Mi se pare că Răzvan a făcut cel mai integru lucru: „a murit” la lot pe mâna lui! De fapt însă, vedem că el n-a ”murit” ca profesionist, are performanțe remarcabile peste hotare și ar trebui să ne gândim câți tehnicieni de top mai propune România în străinătate.
Luptăm împotriva presei din România, a oamenilor de fotbal din țară și a celor ce fac afaceri din fotbal. Suntem singuri împotriva tuturor, dar suntem mult mai uniți din această cauză. Asta e cel mai important!”, Răzvan Lucescu, iunie 2010
Ai fost coleg la Astra cu Budescu și Alibec, l-ai avut antrenor pe Șumudică. Trei figuri, nu?
M-am înțeles foarte bine cu toți. Și, chiar dacă au apărut uneori mici altercații pe la antrenamente sau meciuri, le-am rezolvat imediat printr-o strângere de mână. Eu am lăsat peste tot loc de bună ziua. În calitate de mijlocaș defensiv, îmi plăcea însă mult să alerg pentru Denis și Budi.
Știai că urmează o continuare eficientă?
Exact! Lucrurile mi s-au părut simple la Astra. Primeam mingea în centru și-l căutam imediat pe Budescu. I-o dădeam și eram convins că știe ce are de făcut mai departe. E drept că poate mai exagera și el, și Alibec prin acțiuni individuale sau invenții, brizbrizuri, dar prin asta s-au evidențiat până la urmă.
Șumudică?
Știa să se lipească de jucători. Chiar dacă existau probleme financiare, găsea metode să ne motiveze. Înainte de fiecare meci ținea un discurs de vreo 15 minute, la capătul căruia te încărcai pozitiv, ieșeai pe teren cu zâmbetul pe buze. Apela la caterincă, la diferite povești din cariera lui, avea arta asta de a uni grupul. Înainte să plec mi-a zis să mă mai gândesc, fiindcă va lua titlul cu Astra. Oferta din Azerbaidjan era însă cu un salariu de două ori și jumătate peste România și am ales să merg la Gabala. Dar a rămas în urmă un regret că n-am câștigat niciun campionat în țară.
Anumite escapade și felul lui de a fi l-au făcut pe Tamaș să nu ajungă la echipe mai puternice. E însă un fotbalist genial. Am jucat împreună, am petrecut împreună. Un băiat cu o forță fizică nativă senzațională și o inteligență de joc aparte. Nu degeaba rezistă încă pe gazon la 40 de ani”, George Florescu pentru Prosport
Te-ai despărțit recent de Sănătatea Cluj, pe care ai antrenat-o sezonul trecut. Mergi mai departe pe drumul acesta?
Da. Îmi place mult să antrenez. Și nu vreau să ard niște etape. Urmez școlile necesare, dețin, deocamdată, licența B, pe care am obținut-o la Chișinău. Din păcate, în România sunt tot felul de complicații administrative legate de carnetul de antrenor. În mod normal, ar fi trebuit să ajung deja la nivelul Pro, dar nu e nicio problemă. Îmi văd mai departe de drum și n-am cum să nu ajung la punctul dorit.
Cum va arăta la sfârșit antrenorul Florescu?
Timpul va răspunde la această întrebare. Am lucrat de-a lungul carierei cu 53 de antrenori, am învățat câte puțin de la fiecare, profesional sau uman. Toate aceste experiențe mă vor ajuta acum să-mi construiesc propriul stil.
Meciurile lui Florescu pentru naționala României
România – Israel 0-2 (03.03.2010, Timișoara, amical)
România – Honduras 3-0 (05.06.2010, St. Veit an der Glan, amical)
Turcia – România 2-0 (11.08.2010, Istanbul, amical)
România – Albania 1-1 (03.09.2010, Piatra Neamț, prel.CE)
Belarus – România 0-0 (07.09.2010, Minsk, prel.CE)
Franța – România 2-0 (09.10.2010, Paris, prel.CE)
Italia – România 1-1 (17.11.2010, Klagenfurt, amical)
Cipru – România 1-1, 4-5 după 11m (09.02.2011, Paralimni, amical)
Bosnia – România 2-1 (26.03.2011, Zenica, prel.CE)
Elveția – România 0-1 (30.05.2012, Lucerna, amical)
Austria – România 0-0 (05.06.2012 Innsbruck, amical)
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER