Ciprian Tătărușanu, erou la debutul pentru Abha, în Arabia Saudită! A primit cea mai mare notă din teren, iar saudiții i-au dedicat o postare specială pe rețelele de socializare: „Top!”

Ciprian Tătărușanu, erou la debutul pentru Abha, în Arabia Saudită! A primit cea mai mare notă din teren, iar saudiții i-au dedicat o postare specială pe rețelele de socializare: „Top!”
  • Publicat:

Ciprian Tătărușanu a debutat în tricoul lui Abha, în Arabia Saudită, sâmbătă seară, în runda cu numărul 2 a campionatului. Experimentatul goalkeeper român a fost erou în confruntarea cu Al Raed și a primit cea mai mare notă din teren. După fluierul final, saudiții i-au dedicat o postare specială pe rețelele de socializare.

Erou la debutul pentru Abha, în Arabia Saudită. Ciprian Tătărușanu a primit cea mai mare notă din teren în disputa cu Al Raed

Pe 11 august 2023, Ciprian Tătărușanu a fost prezentat oficial la Abha, în Arabia Saudită. Tătărușanu a pus mâna pe o avere uriașă de la arabi, deoarece va avea cel mai mare salariu din cariera sa. Experimentatul goalkeeper, în vârstă de 37 de ani, a semnat o înțelegere valabilă pentru următoarele două sezoane și va fi răsplătit cu suma de 1.8 milioane de euro anual. Ca o comparație, la AC Milan încasa „doar” 1.2 milioane de euro.

Sâmbătă seară, 19 august, Ciprian Tătărușanu a debutat pentru Abha, într-un duel disputat pe teren propriu contra lui Al Raed, fosta echipă a lui Marius Șumudică. Partida din runda cu numărul 2 a campionatului Arabiei Saudite a fost extrem de încinsă, iar la mai toate statisticile oaspeții au dominat: posesie (69 – 31), șuturi pe poartă (5-2), cornere (12-1).

Însă, singurul lucru care contează cu adevărat este scorul de pe tabelă, iar la capătul celor 90 de minute, Abha s-a impus cu 1-0. Singurul gol al confruntării a fost marcat în minutul 57, de atacantul Omar Al Ruwaili.

Abha a bifat primul succes din actualul sezon, iar această victorie nu ar fi fost posibilă fără ajutorul lui Ciprian Tătărușanu. Portarul român a intervenit salvator la 5 șuturi ale fotbaliștilor din tabăra adversă, iar la final a primit cea mai mare notă din teren: 8.7!

Ciprian Tătărușanu a ieșit „omul meciului” la debut, iar în semn de mulțumire, Abha i-a dedicat o postare pe rețelele de socializare.

„Notele jucătorilor noștri după fluierul final. Ciprian Tătărușanu, top”, au scris saudiții de la Abha, pe Twitter.

Tătărușanu se află la prima aventură în afara Europei

Ciprian Tătărușanu se află în acest sezon la prima aventură în afara Europei. Anterior, portarul în vârstă de 37 de ani a mai evoluat pentru FCSB, Gloria Bistrița, Juventus București, Fiorentina, Milan, Nantes și Lyon.

Faptul că Ciprian Tătărușanu traversează în continuare o formă sportivă foarte bună nu face decât să provoace din nou tristețe la nivelul echipei naționale. Experimentatul portar nu mai poate ajuta România, deoarece s-a retras de la prima reprezentativă în noiembrie 2020.

În tricoul naționalei mari, Ciprian Tătărușanu a adunat 73 de selecții și a ajuns să poarte inclusiv banderola de căpitan pe braț.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×