Scandal în Superliga! Gică Hagi cere amânarea, Universitatea Craiova refuză

Redactor:
Florin Cozma
Scandal în Superliga! Gică Hagi cere amânarea, Universitatea Craiova refuză
  • Publicat:

Farul Constanța dorește amânarea meciului din etapa a 7-a din Superliga, împotriva celor de la Universitatea Craiova, pentru ca Gică Hagi să pregătească mai bine meciurile din Europa. Oltenii, însă, prin intermediul finanțatorului Mihai Rotaru, nu iau în calcul această variantă momentan.

Scandal în Superliga! Gică Hagi cere amânarea, Universitatea Craiova refuză

Echipa antrenată de Hagi a reușit să treacă de Flora Tallinn, formație din Estonia, cu scorul general de 5-0, astfel reușind calificarea în play-off-ul din Conference League. Acest lucru înseamnă că, în perioada următoare, constănțenii vor avea un program foarte încărcat, ca și până acum de altfel.

Având în vedere perspectiva meciului retur contra celor de la HJK Helsinki sau Qarabag, care va fi disputat de dobrogeni în deplasare, clubul de la malul mării a făcut o solicitare pentru amânarea partidei contra echipei lui Mihai Rotaru, din etapa cu numărul șapte a campionatului. Oltenii nu par încântați de dorința Farului, în primă fază comunicând un refuz către campioana României și către LPF, conform gsp.ro.

Meciul dintre cele două formații ar trebui să se joace în weekendul 26-27 august, iar partidele din Conference League au fost programate pe 24, manșele tur, respectiv pe 31 august, jocurile retur. Constănțenii nu își cunosc deocamdată adversara din play-off-ul competiției europene, urmând să afle despre cine este vorba chiar astăzi, la finalul duelului dintre Qarabag și HJK Helsinki.

Dacă meciul împotriva Craiovei s-ar disputa la data stabilită inițial, oltenii ar avea un avantaj pe teren. Ar da piept cu o formație a Farului obosită, care ar avea și un lot subțire, după plecările lui Andrei Borza la Rapid și a lui Denis Alibec în Qatar.

Farul Constanța are un program încărcat în perioada imediat următoare

Peste trei zile, echipa lui Gică Hagi se va deplasa la București, pentru o partidă împotriva Rapidului, în etapa cu numărul șase din Superliga României. La patru zile distanță de acest duel, dobrogenii vor disputa meciul din manșa tur al play-off-ului din Conference League, contra celor de la HJK Helsinki sau Qarabaq.

Returul ar urma să fie jucat pe 31 august, în deplasare, la patru sau cinci zile depărtare de întâlnirea cu Universitatea Craiova, într-un derby al campionatului. În primul weekend din septembrie, Farul Constanța va întâlni din nou Craiova, de această dată fiind vorba de echipa lui Adrian Mititelu, FC U, în deplasare.

Lucrurile nu arată tocmai bine pentru Hagi, având în vedere programul competițional încărcat pe care îl are în față, mai ales după ce clubul său s-a despărțit de doi jucători foarte importanți, Denis Alibec și Andrei Borza. Alibec a ales drumul banilor, mergând la Muaither SC, unde a și debutat rușinos, într-o înfrangere cu 3-0 împotriva lui Al-Wakrah, iar Borza a plecat la Rapid.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
Cutremur de peste 8,5 GRADE în România. Prof. Mărmureanu a făcut anunțul
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×