Cristiano Ronaldo a stabilit un nou record greu de egalat, la scurt timp după ce a câștigat primul trofeu cu Al-Nassr!

Cristiano Ronaldo a stabilit un nou record greu de egalat, la scurt timp după ce a câștigat primul trofeu cu Al-Nassr!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristiano Ronaldo a stabilit un nou record greu de egalat, la scurt timp după ce a câștigat primul trofeu alături de Al-Nassr, respectiv competiția denumită „Arab Club Champions Cup”.

Cristiano Ronaldo a stabilit un nou record greu de egalat, la scurt timp după ce a câștigat primul trofeu cu Al-Nassr!

Starul portughez în vârstă de 38 de ani a fost de altfel decisiv în finala câștigată de echipa sa contra marii rivale Al-Hilal cu scorul de 2-1, el fiind cel care a înscris ambele goluri, al doilea în prelungiri.

Chiar dacă Ronaldo a părăsit ulterior terenul accidentat, în urma unui contact ceva mai dur cu un adversar, bucuria sa nu a fost umbrită de acest moment, el manifestându-se foarte exuberant pe rețelele de socializare la finalul partidei.

„Extrem de mândru că am ajutat echipa să câștige acest trofeu important pentru prima dată!

Le mulțumesc tuturor celor din club care au fost implicați în această performanță grozavă și familiei și prietenilor mei pentru că au fost mereu alături de mine!

Susținere fantastică din partea fanilor noștri! Asta vă aparține de asemenea și vouă!”, a scris Cristiano Ronaldo pe pagina sa oficială de Twitter.

Fotbalistul lusitan a setat o bornă istorică în mediul virtual!

La scurt timp după acest succes, Cristiano Ronaldo a devenit primul om din istoria Instagram care a ajuns la 600 de milioane de urmăritori pe această platformă de socializare, o bornă ce cu siguranță că va fi destul de greu de atins de altcineva, cel puțin în viitorul apropiat.

În contrapartidă, portughezul a fost și ținta unor ironii în spațiul virtual, din cauza faptului că s-a arătat destul de deranjat că nu a primit titlul de „cel mai bun jucător” al competiției câștigate de Al-Nassr, deși a marcat două goluri în finală.

El a fost surprins în timp ce îi explica, destul de indignat, punctul său de vedere unui oficial de la acest meci, într-o discuție pe care a purtat-o cu acesta chiar pe gazon.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem de discretă
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Federaţia Română de Fotbal a publicat regulile de conduită pentru spectatori la finala Cupei României
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×