Șoc în Italia. Roberto Mancini și-a dat demisia din funcția de selecționer

Șoc în Italia. Roberto Mancini și-a dat demisia din funcția de selecționer
  • Publicat:

Roberto Mancini (58 de ani) este subiectul momentului în Italia, hotărând să își dea demisia din funcția de selecționer al echipei naționale.

Șoc în Italia. Roberto Mancini și-a dat demisia din funcția de selecționer

Italia a rămas fără selecționer, Roberto Mancini hotărând în cursul zilei de sâmbătă să își prezinte demisia de la cârma „squadrei azzurra”. Antrenorul în vârstă de 58 de ani a luat această decizie drastică și a informat deja forul de specialitate din „Cizmă”, care a și remis un comunicat în acest sens.

Presa din Italia a anunțat că selecționerul Roberto Mancini a eliberat funcția la scurt timp după ce fusese numic supervizor al tuturor loturilor naționale.

„Roberto Mancini pleacă de pe banca tehnică a echipei naționale a Italiei, selecționerul hotărând să își prezinte demisia. Acest pas pe care l-a făcut în spate vine la numai câteva zile după ce Federația Italiană de Fotbal i-a încredințat poziția de coordonator al loturilor naționale. Anunțul oficial a fost făcut pe site-ul federației. Roberto Mancini a trimis o scrisoare conducerii forului, prin intermediul căreia și-a motivat hotărârea”, au notat jurnaliștii de la Corriere dello Sport.

Comunicatul remis de Federația Italiană de Fotbal după demisia lui Roberto Mancini

Demisia lui Roberto Mancini din funcția de selecționer al echipei naționale a Italiei a fost făcută prin intermediul unui comunicat remis de forul de specialitate din „Cizmă”. Cum următoarele două meciuri din cadrul campaniei de calificare la Campionatul European din 2024 bat la ușă, federalii sunt obligați să îi găsească acestuia de urgență un înlocuitor.

„Federația Italiană de Fotbal anunță că a luat act de demisia lui Roberto Mancini din funcția de selecționer al naționalei Italiei, primită ieri (n.r. sâmbătă) seară târziu. Se încheie, astfel, o pagină semnificativă din istoria Azzurri, care a început în mai 2018 și s-a încheiat cu Finalele Ligii Națiunilor din 2023; între cele două momente, victoria de la Euro 2020, un triumf obținut de un grup în care toți indivizii au știut să devină o echipă.

Ținând cont de meciurile importante pentru calificările la Euro 2024 (10 și 12 septembrie, cu Macedonia de Nord, respectiv Ucraina), Federația Italiană de Fotbal va comunica în următoarele zile numele noului selecționer al echipei naționale”, se arată în comunicatul remis de Federația Italiană de Fotbal pe site-ul oficial.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Anunț pentru proprietarii de apartamente cu 2 camere. Decizia cu care nimeni nu e de acord
Anunț pentru proprietarii de apartamente cu 2 camere. Decizia cu care nimeni nu e de acord
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×