Cele 4 motive pentru eșecul CFR Cluj în Europa. A doua oară în istorie, echipa din Gruia părăsește cupele continentale după primul adversar! | ANALIZĂ

Gabriel Berceanu
Cele 4 motive pentru eșecul CFR Cluj în Europa. A doua oară în istorie, echipa din Gruia părăsește cupele continentale după primul adversar! | ANALIZĂ

O remiză cât o fărâmă de speranță, pentru cei care n-au urmărit însă partida, 1-1 în Gruia, a avut de apărat în Turcia noul CFR Cluj al lui Mandorlini. Pentru calificare ar fi fost însă nevoie de mult mai mult. Ardelenii au pierdut dramatic (1-2) și ies din cupele europene după primul adversar din actuala campanie. O singură dată se mai întâmplase acest scenariu, cu CFR out după primele două meciuri: în sezonul 2007/2008, când Anorthosis Famagusta (Cipru) mergea mai departe: 3-1 în România și 0-0 în insula Afroditei. Care ar fi cauzele acestei pagini negre de istorie vișinie, scrisă dramatic? ProSport îți prezintă cele 4 motive pentru eșecul CFR Cluj în Europa!

Despre eșecul CFR Cluj în Europa: vrei în cartierul de lux, dar casa ta e în șantier

Atât de multe veniri și plecări au fost în această vară în vestiarul CFR-ului încât ai crede că cineva din conducere și-a pus în cap să transforme lotul într-o gară veritabilă, ca să întărească blazonul istoric al clubului. Era imposibil să poată ieși peste noapte o soluție eficientă în cupele europene pe fondul acestor schimbări consistente. Au dispărut fotbaliști de bază, precum Burcă, Scuffet, Boateng, Debeljuh, Păun…

Iar cât despre sosiri, iată că nici măcar la Farul lui Gică Hagi, care a transferat multe nume în acest mercato, nu se văd rezultatele așa cum și-ar fi imaginat. Indiscutabil, există variante cu potențial în lotul CFR-ului, chiar și jucători cu background care îi recomandă, dar când să devină acestea rotițe eficiente într-o echipă care să poată elimina locul 4 din Turcia, pe Adana Demirspor? Rezumând, CFR a vrut în cartierul de lux al grupelor europene, dar propria casă îi era și încă îi este în șantier.

Andrea Mandorlini

La 63 de ani, singurele trofee ale italianului sunt un titlu de campion, o Cupă și o Supercupă. În România, cu CFR Cluj. Și asta acum mai bine de un deceniu! Dar nu aici ar fi problema majoră, până la urmă. Ci faptul că Mandorlini a avut portofoliu zero în cupele europene până în această vară! Zero metaforic, pentru că n-a prins ca tehnician în toată cariera decât două meciuri cu CFR Cluj, în 2009, dincolo de competițiile interne. Și zero în concret, câtă vreme acestea au însemnat 0-2 cu PSV Eindhoven și 0-2 cu FC Copenhaga. Atât!

Cum să se califice, totuși, acum dar și pe mai departe, CFR Cluj, în provocarea tot mai complicată a drumului spre grupele unei competiții continentale, cu un antrenor fără experiență la acest nivel? Adus din Serie C și care, dincolo de aceste elemente, n-avea cum să inventeze performanța necesară cu atâția jucători noi…

Apărarea ne-a făcut mari în lume

De la Steaua cucerind Cupa Campionilor Europeni în 1986 până la CFR Cluj în epoca ei de forță europeană, cele mai multe dintre campaniile de succes ale echipelor românești în cupele europene s-au scris pe rețeta unor defensive de excepție. Nu putem concura, demonstrat statistic, atunci când nu avem bugetele și resursele adversarilor, decât dacă utilizăm eficient organizarea și disciplina. Cu precădere în defensivă.

Exceptând prima etapă, acasă cu Poli Iași, băieții lui Mandorlini au primit gol la Arad, cu UTA, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, dar și în ambele meciuri cu Adana Demirspor. Excelența apărării din vremurile de glorie cu Dan Petrescu pe bancă a rămas o amintire.

Și ghinionul, până la urmă

UEFA a tras la sorți cei 5 posibili adversari pentru CFR Cluj în acest tur 2 Conference League. Din această listă de cinci, ardelenii au avut ghinionul de a întâlni cel mai puternic adversar, de departe. Să nu uităm, puteau juca împotriva uneia dintre formațiile Sabah (Azerbaidjan), Ordabasy (Kazahstan), Panevezys (Lituania), Vorskla Poltava (Ucraina). Dar au picat cu Adana Demirspor, locul 4 în campionatul Turciei, unul net peste Superliga noastră, din toate punctele de vedere.

Atât de mare a fost diferența de valoare dintre CFR Cluj și formația turcă, încât nici în superioritate numerică, după o fază care a adus egalarea total împotriva cursului jocului, echipa lui Mandorlini nu a putut să răzbească. Și, dacă vreți, tot ghinion și la devierile din prelungiri care au dus spre 1-2…

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro