Dorin Goian, fericit că FCSB revine în Ghencea! Mesaj pentru fanii CSA Steaua

Redactor:
Robert Vișan
Dorin Goian, fericit că FCSB revine în Ghencea! Mesaj pentru fanii CSA Steaua
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorin Goian (42 de ani), fost jucător la FCSB în perioada 2004-2009, a avut o reacție pro revenirii echipei lui Gigi Becali în Ghencea.

Dorin Goian, fericit că FCSB revine în Ghencea! Mesaj pentru fanii CSA Steaua

FCSB a primit, într-un final, acordul din partea conducerii Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, de a juca în Ghencea. Roș-albaștrii vor organiza acolo meciul cu CFR Cluj, programat pe 6 august, de la ora 21:30, în cadrul etapei a treia din Superliga.

Dorin Goian le-a transmis suporterilor CSA Steaua că vor fi nevoiți să se obișnuiască cu ideea că FCSB va evolua în Ghencea, după modelul rivalelor AC Milan și Inter Milano, care împart Stadionul San Siro.

„Va fi ceva special. O dată de încercuit în calendar. Într-un final, vor fi nevoiți să accepte (n.r. fanii CSA Steaua). Rivalitatea este peste tot. Probabil la început va fi mai greu de gestionat, dar ușor-ușor se vor obișnui”, a spus Dorin Goian, potrivit Sport.ro.

„I-am dat lui Țucudean o pasă de gol la ultimul meci acolo. Mie, din ce am trăit pe Ghencea, mi s-a părut chiar templul fotbalului românesc. Într-adevăr, aș putea să înțeleg și partea lor (n.r – a fanilor CSA Steaua) pentru că se simt acasă acolo, dar ar trebui și ei să vadă că e corect ca și alte echipe să joace pe acel stadion”, a spus, pentru sursa citată, și Alex Chipciu, jucătorul lui U Cluj și fotbalist din istoria mai recentă a lui FCSB.

FCSB – CFR Cluj, în Ghencea, cu casa închisă

Marți seară, cu cinci zile înainte de meci, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație din cadrul clubului FCSB, a anunțat că se vânduseră deja în jur de 20 de mii de bilete la momentul respectiv.

„19.592 de bilete s-au vândut. Probabil că la ora asta am sărit de 20.000. Sold-out va fi! Noi avem foarte multe cereri din provincie, vin şi oameni din diaspora. E un meci important cu CFR”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.

Stadionul Steaua are o capacitate de 31.254 de locuri.

Interesul ridicat pentru FCSB – CFR Cluj, previzibil pentru Marius Avram

În cadrul emisiunii ProSport Live, Marius Avram a explicat de ce există un interes ridicat pentru această partidă.

„Da, mă așteptam să fie un interes enorm indiferent cu cine jucau, pentru că, ce s-a întâmplat de fapt?, majoritatea suporterilor neutri anul trecut țineau cu Hagi, a luat Hagi campionatul, toți s-au bucurat. A fost un vibe de apropiere și de bucurie. Acum, aceiași oameni, toți sunt cu FCSB că «de ce nu îi lasă să joace pe acest stadion» deci s-a creat așa un val de popularitate și de simpatie a unor oameni față de FCSB, pentru că nu îi lasă să joace pe stadionul ăsta.

Ei bine, acum, lăsându-i, toți vor să meargă acolo și să vadă. Pe lângă suporterii care oricum sunt foarte numeroși și știm foarte bine din sondajele care s-au făcut FCSB a avut întotdeauna numărul cel mai mare de suporteri din țară. Și atunci, pe lângă ei, vin și acești oameni care zic: «Lasă-i, domn’e, să joace, nu e normal, e stadionul statului». Deci cred că va fi stadionul arhiplin la meciul cu CFR Cluj”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Doliu în PRO TV! Adrian Sârbu e sfâșiat de durere: Avea un simț nemaipomenit
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×