Cum a ajuns transferul verii de la FCSB atât de important la construcție: „A avut norocul ăsta”

Cum a ajuns transferul verii de la FCSB atât de important la construcție: „A avut norocul ăsta”
  • Publicat:

Meme Stoica a analizat cum a ajuns Vlad Chiricheș, transferul verii de la FCSB, atât de important la construcție, fiind cunoscut faptul că fundașul central în vârstă de 33 de ani obișnuiește să urce foarte mult cu mingea la picior și, în aceeași măsură, să ofere pase foarte exacte, inclusiv când vine vorba despre distanțe mari.

Cum a ajuns transferul verii de la FCSB atât de important la construcție: „A avut norocul ăsta”

Președintele Consiliului de Administrație de la vicecampioana României a apreciat că acest aspect al jocului căpitanului naționalei României a fost dezvoltat foarte mult în perioadele petrecute de el la Napoli, acolo unde a fost antrenat la un moment dat de Maurizio Sarri, respectiv la Sassuolo, unde l-a avut antrenor pe Roberto De Zerbi, italianul care este în prezent la Brighton and Hove Albion, iar în trecut a fost jucător la CFR Cluj, ambii find tehnicieni care antrenează un joc de posesie foarte elaborat.

„A avut şansa să lucreze cu Maurizio Sarri şi cu Roberto De Zerbi. Puţini jucători au şansa să lucreze cu doi tacticieni recunoscuţi. Nu cred că există un antrenor care să nu îi includă în top 10 sau în top 5 în Europa”, a spus Meme Stoica, potrivit orangesport.ro.

Cu aceeași ocazie, oficialul de la FCSB a vorbit și despre o altă achiziție de marcă făcut de echipa roș-albastră în această vară, respectiv mijlocașul central croat Damjan Djokovic.

Meme Stoica l-a lăudat și pe Damjan Djokovic

Meme Stoica a avut de asemenea doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului în vârstă de 33 de ani, despre care a spus că le-a dovedit roș-albaștrilor în această săptămână de ce a fost atât de important în perioada petrecută la CFR Cluj.

Djokovic la Galaţi s-a accidentat, are laba piciorului umflată. S-a antrenat normal, a făcut recuperare, proceduri, s-a antrenat din nou şi s-a elucidat azi un mister. Nu era chiar mister. Înţeleg de ce CFR a câştigat campionatul.

 

Cu jucători precum el câştigi campionatul. Nouă ne-au lipsit mai mulţi jucători de genul lui. Venirea lui Djokovic e foarte importantă”, a mai spus Meme Stoica, potrivit sursei citate.

Riscă Vlad Chiricheș să fie repede scos din primul 11 de Gigi Becali?

Florin Gardoș, fostul coechipier al lui Chiricheș la FCSB, a vorbit recent despre revenirea acestuia la echipa roș-albastră și a lăsat de înțeles că nu exclude în totalitate posibilitatea ca Gigi Becali să îl tragă pe „linie moartă” după câteva meciuri, în cazul în care căpitanul naționalei României va avea evoluții sub așteptări.

Cine va fi căpitan cred că o să fie mai mult decizia patronului. La noi, ai văzut cum e, în general, căpitan e acel jucător care e talentat şi trebuie vândut. La FCSB nu pot să zic că e cazul, pentru că Florinel Coman, într-adevăr, e în formă.

 

Nu contează aşa mult acea banderolă. El în vestiar sigur o să fie un lider, 100%. Cu siguranţă, va avea evoluţii bune. Acum… ştim cum e ca fundaş. Se întâmplă să greşeşti… Să nu i se pună pata patronului”, a spus recent Florin Gardoș, potrivit as.ro. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor
A murit marea DOAMNĂ a filmului. Românii o plâng: Lumina ei ne va lipsi tuturor
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×