Leo Grozavu, anunțul momentului despre transferul lui Silviu Lung Jr. la Poli Iași: „Nici nu am avut curajul să mă gândesc”. În ce stadiu sunt negocierile cu portarul

Leo Grozavu, anunțul momentului despre transferul lui Silviu Lung Jr. la Poli Iași: „Nici nu am avut curajul să mă gândesc”. În ce stadiu sunt negocierile cu portarul
  • Publicat:

Leo Grozavu a comentat posibila venire a portarului Silviu Lung Jr. la Poli Iași. Echipa a rupt seria rezultatelor negative în runda trecută, când s-a impus cu 3-1 pe terenul campioanei Farul Constanța, dar elevii lui Leo Grozavu nu au prea mult timp pentru a sărbători.

Abia ajunși acasă, luni seară, ieșenii au avut doar două zile la dispoziție pentru a pregăti meciul de la Arad, iar joi la prânz vor pleca spre vestul țării.

Leo Grozavu, anunț despre transferul lui Silviu Lung Jr. la Poli Iași: „Ar fi o lovitură de imagine”

Tehnicianul speră ca transferul lui Silviu Lung Jr. la Poli Iași să se facă în scurt timp. Pentru moldoveni ar fi o lovitură de imagine.

„Există discuții, dar așa cum discutăm cu el, discutăm și cu alți jucători. Nu avem certitudinea că va veni până nu îl vedem semnat. Doar atunci putem spune că este jucătorul nostru. Deocamdată doar discuții. La început nici nu am avut curajul să mă gândesc că îl putem aduce, după care discuțiile au prins un pic de substanță. Ne-a spus că încă așteaptă o ofertă din străinătate, unde are discuții, iar dacă nu se materializează e posibil să se gândească și la noi. Ar fi o lovitură de imagine, cred eu, un lucru extraordinar. Ni-l dorim, sigur, ca jucător cu experiență, ca portar de calitate și ca lider de vestiar”, a declarat Grozavu.

Tehnicianul a explicat și motivul pentru care mizează pe un portar tânăr, fără experiență, cum este Ionuț Ailenei, un debutant în prima ligă, în condițiile în care are în lot alți doi goalkeeperi cu mult mai multă experiență, Jankov sau Celeadnic.

„Mizăm pe cel care arată cea mai bună formă sportivă, dar și în cantonament. Mie îmi place să dau credit în totalitate antrenorului de portari, pentru că este în permanență cu ei, îi vede mereu. Sunt zile în care eu nu îmi pot da seama de nivelul lor și atunci sigur că el este cel care decide, iar eu validez decizia lui. În momentul de față, Ailenei a fost portarul cel mai în formă și am continuat să mergem pe pâna lui, chiar dacă a primit trei goluri acasă cu Sibiul”, a precizat antrenorul Iașiului.

Leo Grozavu, înaintea meciului de la Arad: „Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ”

Poli Iași va juca vineri, de la ora 18.30, cu UTA, la Arad, în primul meci al rundei a 4-a, acesta fiind al treilea meci pe teren străin în primele patru etape pentru trupa din Copou.

Înaintea plecării spre Arad, antrenorul Leo Grozavu le-a transmis elevilor săi să rămână cu picioarele pe pământ și să nu fie prea euforici după victoria obținută împotriva Farului, la Ovidiu.

„UTA nu are foarte multe puncte câștigate și automat, jucând pe teren propriu, dacă nu câștigă cu Iașiul o să spună cu cine mai câștigăm… În al doilea rând, întâlnim un antrenor cu multă experiență competițională, care știe să gestioneze asemenea jocuri și va trebui să fim foarte atenți. E clar că ne va aștepta o partidă dificilă. În plus, e clar că după un rezultat bun tinzi să devii euforic. Va trebui să rămânem cu picioarele pe pământ. Și timpul de refacere a fost destul de scurt. Nu va fi ușor, dar băieții sunt pregătiți cel puțin din punct de vedere mental, le-am spus că trebuie să ne focusăm pe joc. Nu am obținut absolut nimic. Au fost doar 3 puncte care au contat foarte mult pentru noi, ne dau încredere pentru ceea ce avem de făcut în continuare, ne dau încredere că ceea ce am făcut până acum este bine. Încrederea așa se câștigă, cu rezultate. Sigur, pe lângă rezultat, este nevoie și de joc. Dacă echipa joacă, există speranță și pentru viitor, dacă câștigi norocos, te bucuri doar pe termen scurt”, a declarat antrenorul Leo Grozavu.

„Diferența o face capul”

Întrebat ce a schimbat la echipă în meciul de la Ovidiu, după două eșecuri consecutive, tehnicianul Iașiului a explicat că s-au făcut mai puține greșeli, ori acestea au fost insesizabile. Și a adus în discuție mentalul jucătorilor, care poate face diferența.

„Lumea de fiecare dată te judecă după rezultat. Dar dacă sunt oameni care analizează foarte corect fenomenul, vor vedea că nici în primele două etape nu am făcut partide slabe. Sigur, că am făcut gafe, care dacă le faci în prima ligă te costă, sunt penalizate imediat. Dacă anul trecut mai greșeam, scăpam, dar de data asta am gafat flagrant și de fiecare dată am fost taxați. Cam așa se întâmplă în prima ligă. Nu a fost nimic special, discursul pe care l-am avut cu băieții a fost același, să aibă mai multă încredere în ei. Dincolo de ceea ce pot ei fizic, tactic sau tehnic, diferența de multe ori o face capul. Și când capul este foarte puternic, atunci sigur că greșelile sunt insesizabile sau deloc.

La Cluj am avut 66 la sută posesie, nu cred că e ușor pentru nicio echipă să domine Clujul acasă. Iar cu Sibiul am avut 62 la sută posesie. Ceea ce spune mult despre modul cum s-au desfășurat ostilitățile. Dar am spus, greșelile flagrante sunt pedepsite la acest nivel”, a explicat Leo Grozavu, care consideră că echipa sa este pregătită din punct de vedere fizic pentru a duce un meci cap-coadă: ”Echipa asta este pregătită în momentul de față să ducă partidele cap-coadă fără niciun fel de probleme, indiferent de starea vremii, că plouă sau sunt 35 de grade. Nu avem probleme din punct de vedere fizic, echipa stă foarte bine. Sigur, sunt mulți jucători care se întâlnesc pentru prima dată cu prima ligă și mentalul cred că face diferența în marea majoritate a cazurilor. Dar dacă ești foarte bine pregătit, la un moment dat și mentalul crește automat. Ești slab fizic, ești și slab mental”.

Vrea să găsească o formulă stabilă cât mai rapid

Leo Grozavu speră ca în următoarea perioadă, după ce jucătorii noi vor ajunge la un nivel fizic optim, să cristalizeze un 11 de bază și să nu mai fie nevoit să facă mari schimbări în formula de start.

„Nu sunt titulari și rezerve, sunt jucători care în momentul de față sunt într-o formă sportivă mai bună. Mi-aș dori ca unii dintre ei să fie jucători de bază în echipă. Dar încă suntem în perioada de căutări, să ne omogenizăm foarte bine. Dacă vor intra jucătorii pe care i-am adus să ridice nivelul echipei, și sper să o facă cât mai rapid, își vor câștiga statutul de jucători de bază, Dacă nu, vom căuta în continuare până vom găsi cea mai bună formulă. Și când o vom găsi, mai mult ca sigur trebuie să fie mai mult stabilă pentru că altfel fluctuațiile și schimbările în lot nu vor face bine la omogenitate. Și vom suferi. Îmi doresc să ne formăm cât mai rapid un 11 și dacă vor fi 1-2 schimbări vor fi în funcție de adversari, de ceea ce va cere jocul la momentul respectiv”, susține Leo Grozavu.

Acesta s-a bucurat pentru faptul că a fost ales antrenorul etapei a 3-a, după victoria cu Farul, dar este conștient că în fotbal un eșec te face să uiți de succesul anterior.

„Sunt lucruri care te bucură, îți este recunoscută munca, dar trebuie să ne gândim că toate sunt trecătoare. Totul este foarte rapid, la fotbal totul trece foarte repede. Am jucat duminică, deja trebuie să ne gândim la meciul următor. Doar până mâine mai putem să ne bucurăm de anumite laude, pentru că la meciul următor ești cel de la ultimul rezultat. Pierzi, ești cel mai slab, câștigi, iar începi să urci treptele. Urcușurile și coborâșurile sunt foarte rapide în fotbal”, a conchis Grozavu.

La conferința de presă premergătoare partidei cu UTA Arad, vestiarul a fost reprezentat de tânărul fundaș stânga Ștefan Ștefanovici.

„Mă bucur că am câștigat la Constanța, simt că am luat cu toții energia necesară pentru a face un nou meci bun, la Arad. Am avut emoții destul de mari la început, dar au trecut pe parcursul jocului. M-au ajutat și colegii, mi-au spus să stau cu capul sus. Nu pot să spun că mi-am câștigat locul de titular, nimeni nu e sută la sută titular la noi în echipă. Sper să fac o treabă cât mai bună în viitor”, a spus Ștefanovici.

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×