Constantin Budescu face haz de necaz după despărțirea de Petrolul Ploiești! Ce spune despre transferul la Rapid: „Semăn un pic la greutate cu Dănuț Lupu” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Constantin Budescu, mijlocașul în vârstă de 34 de ani de la Petrolul Ploiești, a vorbit în exclusivitate în cadrul emisiunii ProSport Live despre rezilierea contractului si posibilul transfer la Rapid.

Constantin Budescu face haz de necaz după despărțirea de Petrolul Ploiești! Ce spune despre transferul la Rapid

La scurt timp după înfrângerea cu FC Voluntari, scor 0-2, în cadrul etapei a treia din Superliga, a apărut informația conform căreia Constantin Budescu se va despărți de Petrolul Ploiești. Fotbalistul a confirmat informația și a explicat de ce a cerut rezilierea contractului.

De asemenea, Constantin Budescu a vorbit și despre posibilul transfer la Rapid.

„În acte, încă sunt jucătorul Petrolului, dar urmează să reziliem. Nu cred că e o decizie luată la supărare, am decis acest lucru și cred că e mai bine atât pentru mine, cât și pentru club. Nu m-am certat cu antrenorul, nu e vina antrenorului.

Nu am nimic deocamdată, pentru că vreau să stau săptămâna asta. Probabil, voi vedea de luni încolo ce se va întâmpla. Mă gândesc și la străinătate, dar săptămâna asta nu vreau să fac nimic. Probabil, de luni o să văd ce se va întâmpla.

Simt nevoia să merg în altă parte, pentru că asta e situația, asta simt eu în momentul de față. S-au acumulat mai multe. Văzusem cu totul și cu totul altfel această întoarcere și nu a fost cum mi-am dorit eu. Nu se pune problema de ce a fost la meciul ăsta sau că e vina antrenorului actual. Eu cu Florin am o relație bună, chiar am fost și colegi în trecut. S-au acumulat de-a lungul anului mai multe chestii și am preferat să merg undeva să stau liniștit.

(n.r. Mihai Mironică: Mereu mi s-a părut că te asemeni cu Dănuț Lupu în joc. Te-ar atrage cu experiență la Rapid? Și la greutate un pic (n.r. râde). Da, Rapid e o echipă în momentul de față. Suporterii sunt excepționali. Nu mai vorbesc de ceea ce se întâmplă acasă, dar uitați-vă ce fac în deplasări. Oricine și-ar dori să joace acolo, dar cred că este greu în momentul de față ca eu să merg acolo”, a spus Constantin Budescu, la ProSport Live.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Cancerul a învins o legendă. Kevin Keegan a murit la 75 de ani
Mediafax
Jador, ținta unei înscenări ca în filme! Organizatorul ar fi orchestrat totul: 'Voiau să cânt forțat. Și bătut, și fără bani!'
Cancan.ro
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – I-am spus prietenului meu Hai, profită!
Râzi cu lacrimi
Câți copaci există pe Pământ?
Descopera.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Pasagerii unui avion au început să țipe de fericire după ce pilotul i-a sfătuit să își schimbe tricourile
Promotor.ro