Leo Grozavu a găsit explicația pentru startul ratat de sezon: „Asta e problema” + Ce spune despre campania de achiziții!

Leo Grozavu a găsit explicația pentru startul ratat de sezon: „Asta e problema” + Ce spune despre campania de achiziții!
leo grozavu despre poli iasi

Politehnica Iași a dezamăgit în startul sezonului prin rezultate, suferind două eșecuri în tot atâtea partide, dar antrenorul Leo Grozavu susține că nu este foarte nemulțumit de echipa sa. În ciuda debutului dezamăgitor, tehnicianul Iașiului spune că jocurile nu i-au lăsat un gust amar și pune pe seama mentalului rezultatele din primele două runde.

Leo Grozavu a găsit explicația pentru startul ratat de sezon: „Asta e problema”

Poli abordează meciul cu campioana Farul Constanța, din runda a 3-a a SuperLigii, din postura de „lanternă” a clasamentului, elevii lui Leo Grozavu ocupând ultima poziție după 0-2 cu CFR Cluj și 1-3 cu Hermannstadt.

Cu toate acestea, antrenorul Leo Grozavu spune că jocul echipei sale nu a fost cel mai slab. Ba din contră, tehnicianul susține că rapoartele arată foarte bine și pune eșecurile pe seama greșeilor individuale.

„Jocurile nu putem să spunem că ne-au lăsat un gust foarte amar, decât ca rezultate. Dar nici pe mine nu mă încălzește lucrul acesta, pentru că statistica, chiar dacă ne-a dat dreptate, facem greșeli individuale foarte mari, ceea ce ne-a costat. Am primit mult prea multe goluri pentru două jocuri. Problema noastră a fost la mental sută la sută. Avem jucători experimentați, cu multe meciuri în prima ligă, dar greșelile individuale ne-au curățat. Nu se schimbă fotbalul la Liga 2, tot joc pe teren, chiar dacă e altă ligă. Se schimbă adversarul, dar nu mă uit la el ca la un zeu. Două meciuri la rând am primit gol în primele 15 minute, ceea ce se simte la o echipă fără maturitate. La nivel fizic echipa e în primele 3 din campionat, la rapoarte. Sunt foarte multe capitole la care suntem în primele 5. Locul 2 după Craiova la pase, la recuperări, la intercepții. Dar greșelile personale ne-au curățat”, a declarat Leo Grozavu în cadrul unei conferințe de presă.

Nu suntem liniștiți că Farul joacă cu altă echipă

Tehnicianul Iașiului a vorbit și despre partida cu Farul, din etapa a 3-a și spune că elevii săi nu trebuie să se relaxeze știind că echipa lui Hagi joacă cu o formulă diferită în campionat față de cupele europene.

„Nu mai contează cine intră, pentru că au un lot numeros și valoric, și numeric, jucători care cunosc deja principiile de atâta timp. Nu cred că e mare diferență. Au câștigat cu așa zisa a doua garnitură și cu Hermannstadt, și cu Voluntari. Nu cred că ar trebui să ne dea nouă o stare de liniște dacă joacă cu jucători care au fost folosiți mai puțin în formula de bază. Dacă în campionat joacă cu o echipă și în Europa cu altă echipă, da, ne arată anumite lucruri, dar nu trebuie să ne dea nouă o stare de liniște. Indiferent cine va intra în teren, cunoaștem cu toții presiunea pe care o pune Gică Hagi și nu cred că e cazul să mai amintim noi. Nu vom fi relaxați, sută la sută”, a punctat Leo Grozavu, care s-a arătat mulțumit de campania de achiziții din această săptămână, când au fost aduși patru jucători, guatemalezul Samayoa, plus alți trei jucători din prima ligă, Andrei Ciobanu, Mihai Bordeianu și Claudiu Belu Iordache: „Sunt foarte mulțumit de ceea ce s-a întâmplat în această săptămână, dar îmi pare rău că se adeverește ceea ce am spus eu atunci când s-a terminat campionatul, că avem nevoie de un anumit număr de jucători. Nu pot intra toți acum, poate doar Ciobanu. Dar la încheierea perioadei de trasferuri ar trebui să fim cu echipa competitivă. Peste 4 săptămâni ar trebui să fim bine din toate punctele de vedere”.

Motivul pentru care a schimbat sistemul

Poli Iași a jucat în Liga 2 în sistemul 4-3-3, dar în primele două etape de campionat a evoluat în 4-4-2. Însă nu cel clasic, ci cu romb la mijloc. Și și-a explicat decizia prin faptul că nu are extreme care să se plieze pe acest sistem.

„Nu văd doi jucători de bandă să ne mulțumească foarte tare. Nu avem jucători cu calitățile necesare pentru o bandă. Hlistei e jucător bun de careu, de 16 metri, jucător de execuție. La Liga 2 a mers, dar el nu e extremă, trebuie să aibă viteză și să dribleze, ori Hlistei nu are niciuna din calități”, a mai spus antrenorul Iașiului.

Legat de jucătorii noi, Grozavu nu le garantează postul de titular: „Nu contează că joacă cine a venit sau cine a fost, contează ca echipa să aibă randament. O să zică lumea că l-ai adus pe ăsta și e numai rezervă. Da, e numai rezervă, pentru că ăsta din teren joacă foarte bine. Eu nu pot să-l bag pe Ciobanu dacă Roman joacă foarte bine. Nimeni nu îți garantează poziția de titular, Dar dacă randamentul lui e bun, al lui Roman poate fi și mai bun. Sau dacă al lui Roman nu e bun, va juca Ciobanu”.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro