Acuzații grave la adresa celor de la CFR Cluj, din partea unui antrenor din Superliga: „Serviciile lucrează”

Acuzații grave la adresa celor de la CFR Cluj, din partea unui antrenor din Superliga: „Serviciile lucrează”

Acuzații grave la adresa celor de la CFR Cluj au fost formulate de Leo Grozavu, antrenorul lui Poli Iași, chiar înaintea meciului direct dintre cele două echipe, care s-a disputat sâmbătă seară în Gruia în prima etapă a noului sezon de Superliga și în care ardelenii s-au impus cu scorul de 2-0.

Acuzații grave la adresa celor de la CFR Cluj, din partea unui antrenor din Superliga: „Serviciile lucrează”

La flash-interviul de dinainte de startul jocului, tehnicianul nou-promovatei a fost întrebat în ce măsură a apucat să își analizeze adversara înaintea meciului direct, iar răspunsul dat de el a fost unul cel puțin interesant.

Leo Grozavu a ținut să precizeze că a încercat să îi urmărească pe cei de la CFR Cluj în cantonamentul efectuat de ei la Brașov înaintea startului acestui sezon, dar nu a reușit să adune prea multe informații din cauza faptului că ardelenii au fost „prea secretoși”.

În schimb, tehnicianul în vârstă de 55 de ani a spus că are impresia că oficialii fostei campioane a României nu au întâmpinat aceleași probleme în a procura informații despre cei de la Poli Iași înaintea meciului și a adus în discuție chiar și faptul că formația din Gruia ar fi sprijinită de mai mulți oameni politici influenți din zona Ardealului, teorie care a mai fost discutată în spațiul public de-a lungul ultimilor ani.

Au fost foarte secretoși. Nu s-au deplasat pe nicăieri, au jucat doar la nivel intern. Nu știm foarte multe despre ei. Cred că mai multe știu ei despre noi. Serviciile lucrează. Vom vedea”, a spus Leo Grozavu înainte de meciul CFR Cluj – Poli Iași 2-0, la microfonul Prima Sport.

Fosta campioană a României, simpatizată de mai mulți membri marcanți ai PSD

În ultimii ani, în spațiul public din România s-a discutat în mai multe rânduri despre faptul că fosta campioană ar beneficia, de la preluarea ei de către Neluțu Varga, de sprijinul unor politicieni influenți, care ar face parte din celebrul „grup de la Cluj”, printre care s-ar număra Vasile Dîncu, cel care a fost surprins la un moment dat la una dintre sărbătorile de titlu puse în scenă de către cei de la CFR, Ioan Rus sau Toma Rus, ultimul fiind fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din județul Cluj, până în 2006. Fiii acestuia, Adrian și Ionuț Rus, chiar au fost legitimați destul de recent la CFR Cluj.

Toate aceste zvonuri referitoare la eventuale legături dintre clubul din Gruia și lumea politică importantă au fost întărite în luna februarie a acestui an, atunci când CFR a jucat în deplasare cu Lazio în acel play-off pentru optimile de finală din Conference League, iar pe Stadio Olimpico au fost prezenți, printre alții, Vasile Dîncu, Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu, actualul premier al României, toți fiind în prezent membri marcanți ai Partidului Social Democrat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania