Arde Italia! Romelu Lukaku, obligat să o trădeze pe Inter pentru rivala Juventus. Ce s-a întâmplat la negocierile cu Chelsea

Christian Luță
Arde Italia! Romelu Lukaku, obligat să o trădeze pe Inter pentru rivala Juventus. Ce s-a întâmplat la negocierile cu Chelsea
Romelu Lukaku, făcut praf de marele Di Canio după ratarea din finalul meciului Manchester City - Inter Milano: „Chiar și Simone Inzaghi ar fi marcat”

Romelu Lukaku a revenit la Chelsea după încheierea împrumutului la Inter Milano, însă aproape sigur nu va continua pe Stamford Bridge din această vară: are șanse mari să ajungă la Juventus!

Arde Italia! Romelu Lukaku, obligat să o trădeze pe Inter pentru rivala Juventus

Era de așteptat ca belgianul să rămână la formația pregătită de Simone Inzaghi, având în vedere succesul pe care l-a cunoscut, în trecut, la Inter Milano, și existau tratative în acest sens între finalista Ligii Campionilor și Chelsea, dar, conform Corriere dello Sport, lucrurile au luat o altă întorsătură.

Se pare că Romelu Lukaku ar fi purtat discuții în paralele și cu Juventus, una dintre marile rivale ale „nerazzurilor”, iar aflarea acestui aspect i-a scos din sărite pe conducătorii celor de la Inter.

Șefii formației de pe Giuseppe Meazza „au luat foc” la auzul veștii că atacantul le-ar fi făcut o promisiune lui Massimiliano Allegri și Cristiano Giuntoli, iar în acel moment au pus capăt oricărei posibilități ca acesta să revină la echipă.

Transferul lui Lukaku la Juventus depinde, însă, de o altă mutare de top: Dusan Vlahovic, actualul vârf de careu al „bianconerilor”, este la un pas de Paris Saint Germain, care a oferit nu mai puțin de 70 de milioane de euro pentru transferul definitiv al sârbului. Suma respectivă ar urma să fie reinvestită de „Bătrâna Doamnă” pentru a-l aduce pe belgianul de la Chelsea.

  • 40 de milioane de euro valorează acum Romelu Lukaku, potrivit Transfermarkt.com

  • 97 de meciuri, 57 de goluri și 18 pase decisive a adunat belgianul în Serie A, toate în tricoul lui Inter Milano

Romelu Lukaku s-a făcut de râs în finala Ligii Campionilor

Ajuns în finala Ligii Campionilor, ediția 2022-2023, alături de Inter Milano, Romelu Lukaku a avut o șansă de aur să aducă egalarea pentru formația din Serie A împotriva lui Manchester City în minutul 88 al partidei de la Istanbul și să o „împingă” în prelungiri, însă belgianul s-a făcut de râs: a ratat în mod absolut inexplicabil, din doar câțiva metri.

Paolo Di Canio l-a făcut praf pentru acel moment și a transmis că belgianului îi lipsește „răutatea” necesară pentru astfel de momente.

„Belgianul a eșuat din nou într-un moment cheie. Nu-mi pot explica cum de nu a reușit să marcheze, fiind la doi pași de portar. Dacă ești acolo și dai cu capul, dar nu reușești să o direcționezi bine, înseamnă că nu te duci acolo cu convingerea necesară.

Paradoxal, chiar și Simone Inzaghi ar fi marcat la acea ocazie. El era mereu flămând și marca într-un mod „murdar”. Întotdeauna o băga în plasă când avea o ocazie atât de bună.

Nu ca Lukaku. Această foame, la belgian, nu o văd, mai ales în aceste meciuri foarte importante care, repet, sunt din Rai sau din Iad. Ai nevoie de răutate în momentele care pot decide sezonul”, a spus Paolo Di Canio pentru Sky Sports Italia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]