Hagi, avertizat de un fotbalist: „Să nu cumva să mă schimbi!”. Cum a reacționat când jucătorul i-a spus în față asta, la pauza meciului Farul – Sheriff 1-0 | VIDEO

Răzvan Lunga

Farul a învins-o pe Sheriff Tiraspol, scor 1-0, în prima manșă a turului unu preliminar UEFA Champions League. Gică Hagi ar fi dorit să-l schimbe pe Kiki, eroul campioanei României, pentru a-l feri de un posibil cartonaș roșu. Totuși, apărătorul din Benin i-a spus că va marca și i-a cerut „Regelui” să nu-l schimbe.

David Kiki era convins că o să marcheze împotriva moldovenilor de la Sheriff Tiraspol: „O să vezi că o să dau gol”

Farul Constanța s-a impus contra celor de la Sheriff Tiraspol, scor 1-0, în cadrul primei manșe din turul unu preliminar UEFA Champions League.

David Kiki, unicul marcator al partidei, a primit cartonaș galben în minutul 10, însă l-a rugat pe Gică Hagi să nu-l schimbe la pauza meciului. Fundașul din Benin simțea că va marca și i-a cerut „Regelui” să nu îl scoată din teren. Tehnicianul Farului l-a văzut foarte sigur pe el și a hotărât să nu-l înlocuiască.

„Kiki avea cartonașul galben. Știți că eu fac la pauză anumite lucruri, dar mi-a zis: ‘Să nu cumva să mă schimbi, o să vezi că o să dau gol!’. A simțit-o și am zis ok. Când am văzut că a venit așa convins… dar mi-era teamă. Când un fundaș are galben, trebuie să te gândești la soluția următoare.

Plus că el a stat o lună și ceva. După meciul cu FCSB, nu a venit la Cluj, avea deja o accidentare, o fractură de stres la piciorul drept. A stat până în 25, nu a făcut nimic și uite că arată foarte bine. E un băiat wow, foarte bun. Azi a fost cel mai bun de pe teren.

Kiki poate să joace orice. Și extremă, și mijlocaș, și inter. E un jucător complet. Am avut noroc că a venit la noi. Suntem fericiți că e cu noi. Face lucruri extraordinare și mă bucur pentru el”, a declarat Gheorghe Hagi la conferința de presă.

Gică Hagi știe ce a făcut diferența la meciul cu Sheriff Tiraspol: „Am mizat pe asta!”

Gheorghe Hagi, antrenorul Farului, a mărturisit că a mizat pe omogenitatea echipei, iar factorul acesta ar fi făcut diferența contra celor de la Sheriff Tiraspol.

Am spus și înainte de meci, știam că vom întâlni un adversar foarte bun, cu o experiență mai mare decât a noastră, care a câștigat multe titluri și în Europa a făcut bine. Am mizat pe omogenitatea echipei, pe jucătorii vechi. Ușor, ușor, vom prinde intensitatea jocului și vom arăta mai bine. Știam tot, știam că trebuie să reacționăm la ce joacă ei. I-am analizat, știam datele despre ei.

Toți jucătorii care ne-au făcut campioni anul trecut sunt fantastici, sunt foarte buni. Se formează grupul iar, spiritul intern. Cu fiecare meci, începem să punem mecanismul în mișcare”, a spus Gheorghe Hagi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis pandemia Covid-19 și războiul din Iran
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro