Marius Copil, eliminat de Alexandru Jecan în calificări la Concord Iași Open. Gima, Tomescu și Boitan vor juca și ei, luni, pentru un loc pe tabloul principal

Marius Copil, eliminat de Alexandru Jecan în calificări la Concord Iași Open. Gima, Tomescu și Boitan vor juca și ei, luni, pentru un loc pe tabloul principal
  • Publicat:

Duminică au debutat calificările la Concord Iași Open, turneu de categorie ATP Challenger 100. Unul dintre cele mai spectaculoase dueluri de pe arena centrală de la Baza Sportivă Ciric a fost cel dintre românii Marius Copil (favorit 3) și Alexandru Jecan. Cotat cu prima șansă la victorie, Marius Copil a fost învins de Jecan în trei seturi, scor 6-4, 4-6, 4-6, după un meci ce a durat aproape două ore și jumătate.

Sebastian Gima, Dan Tomescu și Gabi Boitan, în turul 2 al calificărilor

În meciul decisiv pentru un loc pe tabloul principal, Alexandru Jecan va întâlni, luni, un alt compatriot, pe Sebastian Gima, cel care l-a învins în primul tur al calificărilor pe Dragoș Cazacu, scor 6-3, 7-6 (3).

Și Dan Alexandru Tomescu a acces în turul 2 al calificărilor, după ce l-a învins în prima fază pe moldoveanul Ilya Snitari, scor 6-4, 6-2.

În meciul decisiv pentru accederea pe tabloul principal, Tomescu îl va întâlni, luni, pe nord-macedoneanul Kalin Ivanovski. În ultimul meci al zilei, Gabi Boitan l-a învins pe Vlad Dancu cu 6-2, 7-6 (7) și va avea și el o șansă, luni, de a accede pe tabloul principal.

Cinci români în programul de luni, 10 iulie

Luni sunt programate 9 meciuri la Concord Iași Open, cu începere de la ora 10.00. Șase sunt din turul decisiv al calificărilor, iar celelalte trei, toate programate pe terenul central, vor conta pentru turul I de simplu.

Vor fi și cinci români în program. Alexandru Jecan, Sebastian Gima, Dan Alexandru Tomescu și Gabi Boitan vor juca în turul 2 al calificărilor, iar Filip Cristian Jianu în primul tur de pe tabloul principal.

Iată rezultatele complete înregistrate duminică, în primul tur al calificărilor:

David Pichler (Austria) – Radu Paisvant (România) 6-0, 6-2

Juan Bautista Otegui (Argentina) – Matei Onofrei (România) 6-2, 6-1

Michael Vrbensky (Cehia) – Tomas Lipovsek Puches (Argentina) 6-2, 6-2

Alexandru Jecan (România) – Marius Copil (România) 4-6, 6-4, 6-4

Kyrian Jacquet (Franța) – Eduard Schipor (România) 6-3, 6-0

Lorenzo Bocchi (Italia) – Saba Purtseladze (Georgia) 5-7, 7-5, 6-4

Sebastian Gima (România) – Dragoș Cazacu (România) 6-3, 7-6 (3)

Kalin Ivanovski (Macedonia de Nord) – Brandon Walkin (Australia) 6-2, 6-2

Andrey Chepelev (Rusia) – Daniel Uta (România) 6-2, 6-1

Gabi Boitan (România) – Vlad Dancu (România) 6-2, 7-6 (7)

Dan Alexandru Tomescu (România) – Ilya Snitari (Moldova) 6-4, 6-2

Alex Marti Pujolras (Spania) – Matias Zukas (Argentina) 6-1, 6-1

Programul meciurilor de luni, 10 iulie:

Terenul Central

Alexandru Jecan (România) – Sebastian Gima (România) – Tur 2 calificări, ora 10.00

Alex Marti Pujolras (Spania) – Gabi Boitan (România) – Tur 2 calificări

Edoardo Lavagno (Italia) – Riccardo Bonadio (Italia) – Tur 1 simplu

Vitaliy Sachko (Ucraina) – Tomas Machac (Cehia, favorit 3) – Tur 1 simplu, nu înainte de ora 16.00

Enzo Couacaud (Franța, favorit 7) – Filip Cristian Jianu (România, WC) – Tur 1 simplu, nu înainte de ora 18.30

Teren 5

Kyrian Jacquet (Franța) – David Pichler (Austria) – Tur 2 calificări, ora 10.00

Kalin Ivanovski (Macedonia de Nord) – Dan Alexandru Tomescu (România) – Tur 2 calificări

Teren 6

Michael Vrbensky (Cehia) – Juan Bautista Otegui (Argentina) – Tur 2 calificări, ora 10.00

Andrey Chepelev (Rusia) – Lorenzo Bocchi (Italia) – Tur 2 calificări

Opt jucători români pe tabloul de dublu la Concord Iași Open

Duminică s-a stabilit și tabloul principal de dublu la Concord Iași Open. Vor fi la start 16 echipe, iar România este reprezentată de 8 jucători.

În primul tur se vor confrunta două perechi sută la sută românești, Gabi Boitan/Bogdan Pavel – Cezar Crețu/Alexandru Jecan, astfel că România va avea cu siguranță o pereche în sferturile de finală.

Ceilalți patru români de pe tabloul principal vor avea parteneri străini. Dan Alexandru Tomescu va juca alături de argentinianul Juan Pablo Paz, Matei Onofrei îl va avea partener pe experimentatul argentinian Pablo Cuevas, Marius Copil va juca alături de cehul Zdenek Kolar, campionul din 2021 la simplu, iar Filip Jianu va face pereche cu francezul Kyrian Jacquet.

Tabloul principal la dublu:

[1] N. Balaji (IND) / J. Nedunchezhiyan (IND) vs. J. Paz (ARG) / D. Tomescu (ROU)
[WC] G. Boitan (ROU) / B. Pavel (ROU) vs. C. Cretu (ROU) / A. Jecan (ROU)
[4] L. Margaroli (SUI) / M. Pervolarakis (GRE) vs. R. Stepanov (ISR) / T. Whiting (USA)
D. Madaras (SWE) / B. Walkin (AUS) vs. S. Diez (CAN) / M. Zekic (SRB)
A. Chepelev / D. Golubev vs. [WC] P. Cuevas (URU) / M. Onofrei (ROU)
M. Copil (ROU) / Z. Kolar (CZE) vs. [3] T. Arribage (FRA) / L. Sanchez (FRA)
R. Bonadio (ITA) / E. Lavagno (ITA) vs. J. Ficovich (ARG) / J. Otegui (ARG)
K. Jacquet (FRA) / F. Jianu (ROU) vs. [2] N. Barrientos (COL) / A. Qureshi (PAK)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…