Ovidiu Burcă abia așteaptă ca Dinamo să joace derby-ul în Ghencea: „Suntem mai obișnuiți acolo decât cei de la FCSB”

Ovidiu Burcă abia așteaptă ca Dinamo să joace derby-ul în Ghencea: „Suntem mai obișnuiți acolo decât cei de la FCSB”
  • Publicat:

Ovidiu Burcă, antrenorul lui Dinamo, consideră – mai în glumă, mai în serios – că este un avantaj pentru echipa sa ca meciul cu FCSB să se joace pe stadionul din Ghencea.

Ovidiu Burcă abia așteaptă ca Dinamo să joace derby-ul în Ghencea: „Suntem mai obișnuiți acolo decât cei de la FCSB”

Meciul dintre FCSB și Dinamo ar putea să se joace în Ghencea, iar antrenorul „câinilor”, Ovidiu Burcă, spune că echipa sa este obișnuită cu arena care de curând a găzduit meciuri din cadrul EURO U21.

În sezonul la capătul căruia s-a obținut promovarea în Superliga, formația din Șos. Ștefan cel Mare a jucat un meci pe arena din Ghencea, câștigat de CSA Steaua cu 2-0. Până acum, FCSB nu a evoluat pe stadionul aflat în administrarea clubului „militar” nici în calitate de echipă oaspete.

Cred că este un fapt bun că vom merge în Ghencea, noi suntem mai obișnuiți acolo decât cei de la FCSB.

Sunt un om care condamnă violența pe stadioane, cred că suntem în anul în care ar trebui să venim la meci cu soția, cu copiii. Când Rapid s-a întors în Liga 1 a fost o bucurie pentru suporterii tuturor rivalelor, așa că din acest punct de vedere va fi frumos”, a declarat Ovidiu Burcă, pe aeroport, la revenirea echipei Dinamo după cantonamentul efectuat în Slovenia.

Florin Talpan, dispus să își riște libertatea pentru a bloca accesul lui FCSB în Ghencea

Juristul lui CSA Steaua, Florin Talpan, nu concepe ca FCSB să joace pe arena din Ghencea, astfel că a discutat cu comandantul Ștefan Bichir, căruia i-a transmis că este dispus să facă orice sacrificiu pentru a bloca accesul echipei lui Gigi Becali.

 

„Domnule comandant, eu nu voi semna nicio hârtie cu privire la dorința FCSB-ului de a juca pe stadionul Steaua. Acea echipă este de rea credință, ne-a creat prejudiciu atâția ani. Cum să o lăsăm să joace pe stadionul Steaua? Avem prejudiciu de recuperat. Sunt dispus să discut personal cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu pentru această situație.

Să mă cheme pe mine la Parchet legat de faptul că nu semnăm ca FCSB să joace pe stadionul Steaua, iar dacă voi fi găsit vinovat voi merge la închisoare, dar nu e posibil să joace pe stadionul Steaua. Nu trebuie să ne fie teamă de cineva, adevărul este de partea noastră. Și să nu uităm că noi am plătit 400 și ceva de mii de euro taxa de timbru pentru dosarul cu prejudiciul”, este o parte din discursul pe care l-a avut Florin Talpan în fața lui Ștefan Bichir.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Mihai Stoica a făcut anunțul chiar pe gazon: ”Cine semnează?” + Negocieri cu alți doi jucători
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Duminica Tomii încheie Săptămâna Luminată. Tradiţii şi superstiții în prima duminică după Paşte
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Ion Țiriac și-a dezvăluit marele regret al vieții, ajuns la 85 de ani: Nu aș mai face la fel niciodată!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Schimbare pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Decizia oficială a intrat deja în vigoare
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×