Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Care este starea lui Alex Mitriţă, după ce s-a accidentat în amicalul dintre Universitatea Craiova și Ludogorets!

Care este starea lui Alex Mitriţă, după ce s-a accidentat în amicalul dintre Universitatea Craiova și Ludogorets!

Care este starea lui Alex Mitriţă, după ce s-a accidentat în amicalul dintre Universitatea Craiova și Ludogorets!

Fanii Universităţii Craiova s-au entuziasmat când Alexandru Mitriţă a decis să revină acasă, speranţa fiind ca în jurul „Piticului” să se construiască o echipă care să câştige titlul. Dar n-a mai urmat nicio achiziţie la formaţia din Bănie, iar jocul etalat de alb-albaştri în amicale a fost unul dezamăgitor. Mitriţă şi-a găsit rar colegi cu care să intre în combinaţii, a fost mereu nevoit să dribleze spre propria poartă, iar unica sa ocazie în cele trei meciuri de verificare a fost un şut în bară dintr-o lovitură liberă.

Alexandru Mitriţă a ieşit de pe teren în amicalul cu Ludogorets

Dar, adevărata problemă a apărut la meciul de verificare cu Ludogorets, campioana Bulgariei, unul în care oltenii practic nu au văzut mingea, iar Alexandru Mitriţă a ieşit accidentat de pe teren, în prima repriză. „Mitri” a primit îngrijiri pe marginea terenului şi nu a mai putut să continue partida, fiind înlocuit de Roguljic.

„E doar o lovitură, în câteva zile voi fi bine. Vedem cum evoluează în această seară, mâine…”, a spus Alex Mitriță pentru Digi Sport, după meciul cu bulgarii. „Mitriță a fost călcat pe tendon, sper să nu fie ceva grav” a adăugat Eugen Neagoe, acelaşi discurs avându-l şi Alexandru Creţu: „Mitriță a fost călcat pe tendon și, să nu riște nimic, a preferat să iasă, e normal”.

Baiaram şi Zajkov sunt şi ei accidentaţi

Problemele lui Eugen Neagoe nu se opresc aici, fiindcă Ştefan Baiaram şi Gjoko Zajkov au ratat stagiul din Bulgaria, acuzând probleme medicale. Stoperul Zajkov a ieşit de pe teren accidentat în meciul Macedoniei de Nord contra Angliei, pe Old Trafford, în timp ce Baiaram s-a „rupt” în finala Ligii de Tineret, unde fusese trimis să-şi ajute colegii de la juniori, care au devenit campioni, la finalul sezonului trecut. Baiaram este principala soluţie U21 pentru Universitatea Craiova în sezonul următor.

„Mai acuză unele probleme jucătorii, dar mă bucur că nu au ieșit din pregătire. Zajkov, care a venit accidentat de la națională, și Baiaram sunt cei care nu s-au antrenat” a adăugat Eugen Neagoe.

În meciurile amicale de la Bansko, Universitatea Craiova a pierdut, scor 0-2, cu Ludogorets Razgrad, a învins formaţia bulgară Botev Plovdiv cu 2-0, goluri Creţu (4) şi Gaşpar (75) şi cu acelaşi scor pe vicecampioana din Kosovo, Drita Gijlan, goluri Creţu (76) şi Roguljic (83).

Ultimii adversari ai Universităţii Craiova în cadrul stagiului din Bulgaria, vor fi Lokomotiv Plovdiv, marţi, 4 iulie, şi Slavia Sofia, în ultima zi în Bulgaria pentru olteni, joi, 6 iulie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Record MONDIAL pentru Ilie Dobre. NIMENI nu a reușit această performanță
Mediafax
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Cancan.ro
Greșeala cumplită din 1941, repetată de Armata Română? Un general NATO acuză: „La parade dă bine, pe front ar fi dezastru”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Ofertă Lidl: Tester pentru diagnoza auto cu ecran integrat. Poate șterge codurile de eroare
Promotor.ro