Victorie pentru Universitatea Craiova în primul amical din Bulgaria. Gol marcat de un junior nelegitimat de olteni

Victorie pentru Universitatea Craiova în primul amical din Bulgaria. Gol marcat de un junior nelegitimat de olteni
  • Publicat:
  • Actualizat:

La capătul primei săptămâni de pregătire în Bulgaria, în staţiunea Bansko, Universitatea Craiova a disputat şi primul meci amical din acest stagiu, contra formaţiei bulgare Botev Plovdiv, locul 10 în campionatul trecut al primei ligi de la sud de Dunăre. Formaţia antrenată de Eugen Neagoe s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Alexandru Creţu (4), după o acţiune cursivă, şi Florin Gaşpar (75), în urma unei lovituri de colţ, cu un şut deviat de un adversar.

Gaşpar, jucător nelegitimat de Universitatea Craiova

Al doilea gol al Universităţii Craiova a fost marcat de Florin Gaşpar, jucător ascuns de olteni în lotul care a făcut deplasarea în stagiul din Bugaria, nefiind legitimat. În vârstă de 15 ani, Florin Gaşpar este căputanul celor de la CSS Craiova, este fundaş dreapta, dar a evoluat ca atacant de bandă în acest amical.

Gaşpar este internaţional U16 şi ar trebui să concureze pe postul de fundaş dreapta, deficitar la Universitatea Craiova, în ciuda numeroşilor pretendenţi.

Mitriţă a fost căpitan, Ivan a ieşit accidentat, Bancu, primul meci după 7 luni şi jumătate

La primul meci de la revenirea la Universitatea Craiova, Alex Mitriţă a fost căpitan de echipă, dar a avut o evoluţie ştearsă, aproape toate mingile găsindu-l cu spatele la poarta adversă şi le-a pierdut, fiind deposedat de fiecare dată de Jefferson.

Nicuşor Bancu a intrat pe teren în minutul 70 şi a primit banderola de căpitan de la Alexandru Mateiu, cel care o preluase la pauză de la Mitriţă. Astfel, s-a consemnat revenirea pe teren a lui Bancu într-un meci, după 7 luni şi jumătate de absenţă cauzată de ruptura de ligamente încrucişate. În schimb, o veste proastă vine de la Andrei Ivan, care a ieşit accidentat după 20 de minute de joc.

Eugen Neagoe a folosit jucătorii: L. Popescu (46 Lazar) – Mitran (46 Vlădoiu), Tomasec (46 Mendy), Badelj (46 Raul Silva), Borţa (78 Căpăţână) – Căpăţână (46 Sala), Creţu (46 Mateiu), Danciu (70 Bancu) – Ivan (20 Roguljic), Koljic (46 A. Trică), Mitriţă (46 Gaşpar).

Angajatul clubului din Bănie care a comentat meciul pe pagina de Youtube l-a prezentat pe Florin Borţa drept jucător eligibil U21, deşi fundaşul dreapta venit după împrumutul la Petrolul are deja 24 de ani şi nici măcar în sezonul trecut nu a fost jucător U21.

Eugen Neagoe nu-i are deocamdată la dispoziţie pe Vladimir Screciu, Alexandru Cîmpanu, Alexandru Işfan şi Jovan Markovic, aflaţi la lotul naţional de tineret pentru turneul final al Campionatului European. De asemenea, lipsesc Basilio Ndong şi Gjoko Zajkov, care vor intra peste câteva zile în programul echipei, ei primind câteva zile de vacanţă după ce au fost la loturile naţionale. Baiaram nu este refăcut după o accidentare şi au fost menajaţi.

Botev e antrenată de Ghencev, fost jucător la Vaslui

Înfiinţată în 1912, Botev Plovdiv are un lot cotat la aproape 10 milioane de euro şi este antrenată, din vara aceasta, de fostul jucător al lui FC Vaslui, din perioada 2008-2011, Stanislav Ghencev, care îl are ca secund pe Jivko Milanov, un alt fost jucător la echipa deţinută de Adrian Porumboiu. La Botev evoluează portarul Hankic, ex-FC Botoşani

Botev a evoluat în formula: Hankic – Jefferson, Rabotov, Van Heertum, Hugo Azzi – Enokela, Bonev, James Eto’o, Akere, Tonev – Traore, Sekulic. Au intrat: Smarkaev – Kolev, Baltanov, Simeonov, Puncec, Minkov.

Oltenii şi-au revăzut un fost colaborator, fiindcă noul preparator fizic al lui Botev Plovdiv este scoţianul Ian Coll, cel care în urmă cu doi ani a activat la Universitatea Craiova. Înainte de a ajunge în Bănie, Coll a lucrat cu antrenorul Stanislav Ghencev, la Ludogoreţ, iar după ce a plecat din Bănie a lucrat la Hajduk Split.

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine atmosfera instabilă
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×