CSKA 1948 Sofia a dat drumul transferurilor importante chiar înainte de meciurile cu FCSB! Ce fotbalist au adus bulgarii

CSKA 1948 Sofia a dat drumul transferurilor importante chiar înainte de meciurile cu FCSB! Ce fotbalist au adus bulgarii
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSKA 1948 Sofia a realizat un transfer la scurt timp după ce a aflat că se va duela cu FCSB în turul doi preliminar al sezonului viitor de Conference League.

CSKA 1948 Sofia a dat drumul transferurilor importante chiar înainte de meciurile cu FCSB! Ce fotbalist au adus bulgarii

Echipa care a terminat pe locul 3 sezonul trecut în campionatul Bulgariei a anunțat oficial aducerea lui Tom Rapnouil, un fundaș stânga francez în vârstă de 22 de ani care în stagiunea precedentă a fost împrumutat de Toulouse Botev Vratsa, acolo unde a fost remarcat de către cei de la CSKA 1948 Sofia.

Acum, după ce a revenit la Toulouse, el a fost pus pe liber de către clubul care a terminat sezonul precedent de Ligue 1 pe locul 13 și care a câștigat Cupa Franței după ce s-a impus cu un neverosimil 5-1 în finala disputată în compania celor de la Nantes, pe „Stade de France”. Iar de această situație a profitat clubul bulgar, care l-a legitimat din postura de jucător liber de contract.

Cotat în prezent de către site-ul de specialitate Transfermarkt la 300.000 de euro, Tom Rapnouil a fost crescut de academia celor de la Toulouse și de-a lungul carierei sale profesioniste de până în prezent a evoluat doar pentru această echipă și pentru Botev Vratsa. Astfel, CSKA 1948 Sofia va fi doar a treia echipă profesionistă din cariera sa.

Bulgarii sunt încrezători înaintea dublei cu vicecampioana României

Fundașul stânga francez, care a bifat trei selecții la naționala U18 a țării sale, reprezintă a șaptea achiziție făcută până acum în această vară de către viitoarea adversară a celor de la FCSB din turul doi preliminar al Conference League, după Thalis, Pierre-Daniel Nguinda, Nedeljko Piscevic, Erdenis Gurishta, Miki Orachev și Emil Viyachki. Aducerea lui Rapnouil a fost deja anunțată de bulgari prin intermediul site-ului oficial al clubului. 

Este posibil ca, până la meciul tur cu FCSB, cei de la CSKA 1948 Sofia să mai legitimeze câțiva jucători, după cum a lăsat de înțeles antrenorul Atanas Rybarski atunci când a prefațat această dublă.

FCSB este o echipă foarte puternică din punct de vedere financiar și are 10 jucători de națională. Va fi un meci tare. Dintre adversarii posibili, nu cred că erau unii de preferat și alții de evitat. Dorința noastră este să ne măsurăm forțele cu cluburile mari. Nu există lucruri de neatins pentru mine.

 

Privim acest meci cu FCSB ca un derby al Armatelor. Până atunci mai așteptăm câțiva jucători, dar și revenirile celor care au fost la echipe naționale. Sper să își reintre în ritm. Vor avea parte de o pauză, apoi vom vedea care sunt situațiile lor. Cred că până la sfârșitul cantonamentului CSKA 1948 va fi complet pregătită.

 

Cu siguranță vom face transferuri. Se discută despre nume noi, dar nu vreau să comentez acum. Sper ca în următoarele două săptămâni să avem un atacant nou”, a spus acesta în presa bulgară, în cursul zilei de miercuri.

Sursă foto: Facebook / CSKA 1948

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×