Câte zeci de mii de euro a costat inelul cu diamante pe care Ianis Hagi i l-a oferit iubitei sale, Elena! Ce spune socrul fotbalistului de la Rangers

Redactor:
Robert Vișan
Câte zeci de mii de euro a costat inelul cu diamante pe care Ianis Hagi i l-a oferit iubitei sale, Elena! Ce spune socrul fotbalistului de la Rangers
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ianis Hagi, mijlocașul român în vârstă de 24 de ani de la Rangers, și-a cerut iubita în căsătorie, dar nu oricum, ci a făcut-o la Paris și oferindu-i un inel extrem de scump.

Câte zeci de mii de euro a costat inelul cu diamante pe care Ianis Hagi i l-a oferit iubitei sale, Elena! Ce spune socrul fotbalistului de la Rangers

Miercuri, cu puțin timp înaintea meciului dintre România U21 și Spania U21 de la Campionatul European de tineret, Ianis Hagi a postat pe Instagram poze de la cererea în căsătorie.

Mai puțin vizibil a fost însă inelul de logodnă pe care Ianis Hagi i l-a dăruit iubitei sale. Cancan susține că bijuteria ar fi costat în jur de 50 de mii de euro, iar în total, cererea de căsătorie, l-ar fi dus pe fotbalist la suma de o sută de mii de euro.

Tatăl viitoarei nore a lui Gheorghe Hagi a dorit să rămână discret în momentul a fost contactat și întrebat despre cererea în căsătorie.

„Vă mulțumesc, dar nu sunt autorizat să vorbesc despre acest subiect. Vă rog să mă scuzați și să mă înțelegeți. Doar copiii pot vorbi despre asta”, a spus Dimiciu Palavoti Tănase, tatăl iubitei lui Ianis Hagi, potrivit Cancan.

Cum a reacționat Gheorghe Hagi

După ce au apărut pozele cu Ianis Hagi cerându-și iubita de soție, Gheorghe Hagi s-a declarat bucuros pentru fiul său și a dezvăluit ce sfaturi de viață le-a dat celor doi îndrăgostiți.

„Sunt bucuros, fericit. Bravo lui că își asumă, e responsabil. Știe ce face în viață. Eu sunt foarte liniștit ca părinte. Nu, doar ce s-a întâmplat. Ne-au spus, le-am zis să se împace, să țină unul la celălalt și să meargă împreună pentru că împreună sunt puternici. Sunt foarte fericit. Mă bucur că Ianis crește și eu mă bucur pentru decizia lui”, a spus Gheorghe Hagi, la Digi Sport.

Ianis Hagi are o cotă de piață de cinci milioane de euro conform Transfermarkt și a revenit după o accidentare și o operație care l-au ținut departe de teren un an.

În acest sezon, a apucat să joace doar opt meciuri pentru Rangers în campionatul primei ligi din Scoția și a reușit să înscrie un gol.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care a dus la ruptură
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Kylian Mbappe și-a luat adio de la toată lumea, dar a uitat de cel mai important om de la PSG
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă fenomenul
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac ceva ce duce la rezultat
Cea mai cunoscută amantă din România, ce a stat 16 ani cu un milionar însurat, are o nouă pasiune: Fac…
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Decizie pentru toți cei care au BULETIN DE IDENTITATE. Schimbarea anunțată astăzi, 11 MAI
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Adio, Edi Iordănescu. Salariu de nerefuzat propus de arabi celui mai prost plătit selecționer de la Euro
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×