S-a terminat! Încă unul dintre antrenorii care au fost sub opinca lui Gigi Becali la FCSB a fost dat afară de la echipa pe care a retrogradat-o: FC Argeș i-a reziliat contractul lui Bogdan Vintilă!

S-a terminat! Încă unul dintre antrenorii care au fost sub opinca lui Gigi Becali la FCSB a fost dat afară de la echipa pe care a retrogradat-o: FC Argeș i-a reziliat contractul lui Bogdan Vintilă!
Bogdan Arges Vintila reactioneaza dupa meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FC Arges, contand pentru mansa tur a barajului de promovare in Superliga Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 29 mai 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Bogdan Vintilă (51 de ani), antrenorul care a preluat-o pe FC Argeș în martie 2023, a fost dat afară de la formația care a retrogradat în Liga a 2-a la finalul sezonului.

S-a terminat! Încă unul dintre antrenorii care au fost sub opinca lui Gigi Becali la FCSB a fost dat afară de la echipa pe care a retrogradat-o: FC Argeș i-a reziliat contractul lui Bogdan Vintilă!

FC Argeș a terminat sezonul 2022-2023 pe locul opt în clasamentul din play-out-ul Superligii, iar formația din Pitești a jucat meciul de baraj pentru menținere/ promovare cu Dinamo. Trupa din „Ștefan cel Mare” s-a impus cu scorul general de 8-5, iar argeșenii au retrogradat.

După ce echipa a retrogradat în eșalonul secund, FC Argeș a decis să renunțe la serviciile antrenorului care a stat și pe banca tehnică a celor de la FCSB în perioada august 2019 – iulie 2020.

„Clubul nostru și Bogdan Argeș Vintilă au ajuns astăzi la un acord pentru încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă.

Îi mulțumim pentru că a venit într-un moment dificil și pentru munca depusă. Îi dorim mult succes în următoarele provocări. Mereu unul dintre noi!, este mesajul postat de FC Argeș pe pagina oficială de Facebook.

Bogdan Vintilă a stat pe banca lui FCSB 11 luni

Înainte să o preia pe FC Argeș, Bogdan Vintilă a antrenat-o pe FCSB II în perioada iulie 2020 – iunie 2021, pe FCSB din august 2019 până în iulie 2020, Metaloglobus, Voluntari, România U17, FC Viitorul, Concordia Chiajna și a fost secund la Galatasaray.

În perioada august 2019 – iulie 2020, atunci când a stat pe banca tehnică a lui FCSB, Bogdan Vintilă a condus-o pe vicecampioana României în 32 de meciuri, iar echipa a bifat 18 victorii, șapte rezultate de egalitate și șapte înfrângeri.

  • 3 victorii, o remiză și cinci înfrângeri a adunat FC Argeș în play-out-ul Superligii
  • 12 meciuri a stat Bogdan Vintilă pe banca tehnică a celor de la FC Argeș
  • 4 victorii, o remiză și 7 înfrângeri a adunat Bogdan Vintilă pe banca tehnică a lui FC Argeș
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]