Începe revoluția la PAOK! Răzvan Lucescu își face echipă de titlu: fotbalist cu trei campionate câștigate în Italia, atacant cu peste 300 de meciuri în Serie A sau Premier League, mijlocaș trecut pe la Benfica și Milan, pe lista fostului selecționer | EXCLUSIV

  • Publicat:

PAOK, formație antrenată de Răzvan Lucescu (54 de ani), a avut un sezon intern foarte dificil, încheiat cu un loc 4, care duce în preliminariile UEFA Conference League, dar și cu o finală de cupă pierdută în fața celor de la AEK Atena. Fostul selecționer, aflat la al doilea mandat la echipa din Salonic, vrea să se bată, din sezonul viitor, de la egal la egal cu rivalele din Superliga Greciei pentru titlul național. În acest sens, ProSport a aflat numele a trei fotbaliști pe care tehnicianul român îi dorește în această perioadă de mercato.

Fotbaliști cu meciuri în Serie A și Premier League, pe lista lui Răzvan Lucescu la PAOK

Răzvan Lucescu s-a întors, în 2021, la formația pe care a mai antrenat-o în perioada 2017-2019 și cu care, atunci, a cucerit titlul (2019 și două cupe (2018, 2019).

Din nefericire pentru fostul selecționer, rezultatele din al doilea mandat nu au mai fost la fel de bune. În sezoanele 2021-2022 și 2022-2023, PAOK a încheiat o dată pe locul secund în Superliga Greciei și a pierdut două finale de Cupa Greciei.

În plus, în actualul sezon, a încheiat pe locul 4 și PAOK a fost eliminată încă din turul secund al UEFA Conference League.

  • 9 trofee majore a cucerit Răzvan Lucescu, până acum, în cariera de antrenor.

Pentru a-și îmbunătăți, însă, performanțele, tehnicianul român are în plan să aducă mai mulți fotbaliști cu salarii pe măsură, de peste un milion de euro, din informațiile noastre.

Totodată, ProSport a aflat că trei din țintele lui Răzvan Lucescu sunt Marko Pjaca (28 de ani), Soualiho Meite (29 de ani) și Manolo Gabbiadini. Toți fotbaliștii menționați au jucat ani buni în Serie A și Premier League, două dintre cele mai puternice campionate din lume.

„Era un jucător de clasă mondială, dar accidentările l-au tras în jos”

Dintre cei trei, evident, CV-ul care atrage cel mai mult este al croatului Marko Pjaca. Trecut, în perioada junioratului, pe la Dinamo Zagreb și cu patru trofee în capitala Croației, winger-ul a fost cumpărat, în 2016, de Juventus Torino pentru suma de 23 de milioane de euro.

Acesta, însă, nu s-a impus la „Bătrâna Doamnă” a Italiei și, rând pe rând, a fost împrumutat la diverse formații precum Schalke 04, Fiorentina, Anderlecht, Genoa, Torino sau Empoli.

Totuși, are în palmares, în „Cizmă”, trei titluri în Serie A și o Cupă a Italiei. În plus, are și 24 de selecții la echipa de seniori a Croației, fiind în lotul echipei la Cupa Mondială din 2018, unde selecționată antrenată de Zlatko Dalic a pierdut finala în fața Franței.

Totodată, în perioada 2014-2016, a disputat 38 de meciuri la Dinamo Zagreb alături de Alexandru Mățel, fost fotbalist, actual membru al staff-ului lui Gică Hagi la Farul Constanța.

Era un jucător de clasă mondială cât am fost colegi la Dinamo Zagreb. Din păcate, accidentările pe care le-a suferit la genunchi au făcut nu să ajungă mai sus sau să rămână și să fie de bază la Juventus. Era fenomenal, fantastic, avea simțul golului, dădea pase de gol, dribla foarte bine, forță, tot! Păcat de accidentarea la genunchi, repet. Nu prea l-am mai urmărit în ultimii ani, dar, în perioada cât am fost colegi în Croația… senzațional!”, a declarat Mățel, pentru ProSport.

Mai apoi, Manolo Gabbiadini, jucător crescut la Atalanta, a retrogradat, în 2022-2023, din Serie A, cu Sampdoria. Are, însă, de-a lungul carierei, 278 de meciuri și 69 de goluri în Serie A, precum și 51 de partide cu 10 goluri în Anglia.

În ceea ce-l privește pe Soualiho Meite, francezul aparține de Benfica și, în trecut, a mai fost legitimat la Auxerre, Lille, AC Milan sau Monaco. Stagiunea trecută a fost coleg cu Vlad Chiricheș, la Cremonese, jucând împreună în 12 partide.

Jurnalist sportiv din noiembrie 2021, fotbalul este omniprezent în viața lui Silvian Bădulescu, reporter special al ProSport, încă din copilărie. Una din ultimele generații care a bătut mingea pe maidan, cu visul de a deveni fotbalist în perioada junioratului și experiență la nivelul ligilor ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
Schimbare pentru TOȚI cei cu BULETINE de identitate. Decizia momentului în România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×