Universitatea Craiova pune în vânzare abonamentele pentru următorul sezon chiar în timpul prezentării lui Alexandru Mitriță!

Universitatea Craiova pune în vânzare abonamentele pentru următorul sezon chiar în timpul prezentării lui Alexandru Mitriță!
  • Publicat:

În seara aceasta, de la ora 19.00, Universitatea Craiova îl prezintă pe Alexandru Mitriţă, în Piaţa „Mihai Viteazul”, din centrul oraşului. Clubul din Bănie profită de acest prilej şi pentru a lansa campania de abonamente pentru următorul sezon competiţional. Preţurile pornesc de la 68 de lei, cât costă un abonament reînnoit pentru studenţi la Peluza Nord, şi ajung până la 8.500 de lei, cât costă un abonament Corporate la VIP. Clubul din Bănie a anunţat şi preţurile biletelor pentru următorul campionat, acestea pornind de la 15 lei, la Peluza Nord şi ajung până la 100 de lei, la VIP.

Alex Mitriţă vinde abonamente la prezentarea sa, din centrul oraşului

Leilor, vă aşteapt în Piaţa Mihai Viteazul şi eu vă voi da abonamentul!” este mesajul lui Alexandru Mitriţă, care va fi prezentat în seara aceasta, în centrul oraşului.

„Aici este orașul în care s-a născut. Aici a învățat ce înseamnă iubirea pentru Știința. Aici a trăit cele mai mari bucurii și emoții. «Piticul atomic» revine în locul în care îi bate inima cel mai tare, în ritm de samba. Aici, la Craiova!Ne-a fost dor de tine, Alex! Știm că și ție de noi! Acum, hai să ridicăm împreună din nou Oltenia în picioare! De asemenea, vom avea parte și de un turneu special „Și eu vreau să fiu Mitriță” dedicat tuturor puilor de „lei” cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani” a anunţat clubul Universitatea Craiova.

Universitatea Craiova lansează campania de abonamente pentru sezonul următor

„Clubul Universitatea Craiova va lansa marți, ora 19:00, abonamentele pentru sezonul competițional 2023-2024. Abonamentele vor putea fi achiziționate atât online, prin platforma Entertix, cât și de la cele două magazine ale clubului nostru. Abonații din sezonul competițional 2022-2023 își vor putea reînnoi abonamentele în termen de 15 zile. Păstrează tradiția sau devino, pentru prima dată, abonat la meciurile Științei!

Preţurile Abonamentelor în sezonul 2023-2024: Abonament Standard: Peluza – 190, Tribuna a II-a – 380, Tribuna 1 – 500, Tribuna VIP – 1000, Student (peluză) – 95, Senior (Tribuna a II-a) – 190, Family Stand 1 copil +1 adult (Tribuna a II-a) – 460, Family Stand 1+2 (Tribuna a II-a) – 690, Family Stand 1+3 (Tribuna a II-a) – 920, Family Stand 1+4 (Tribuna a II-a) – 1150, Family Stand 2+1 (Tribuna a II-a) – 790, Family Stand 2+2 (Tribuna a II-a) – 980, Family Stand 2+3 (Tribuna a II-a) – 1200, Family Stand 2+4 (Tribuna a II-a) – 1480, Corporate (Peluză) – 1235 / Corporate (Tribuna a II-a) – 3230 / Corporate (Tribuna I) – 4250 / Corporate (Tribuna VIP) – 8500, Abonament reînnoire: peluză – 135, Tribuna a II-a – 260, Tribuna 1 – 325, Tribuna VIP – 900 Student (peluză) – 68, Senior (Tribuna a II-a) – 130, Family Stand 1 Adult+1 Copil (Tribuna a II-a) – 330, Family Stand 1+2 (Tribuna a II-a) – 495, Family Stand 1+3 (Tribuna a II-a) – 650, Family Stand 1+4 (Tribuna a II-a) – 800, Family Stand 2+1 (Tribuna a II-a) – 580, Family Stand 2+2 (Tribuna a II-a) – 700, Family Stand 2+3 (Tribuna a II-a) – 900, Family Stand 2+4 (Tribuna a II-a) – 1050, Corporate (peluză) – 1170 / Corporate (Tribuna a II-a) – 2340 / Corporate (Tribuna I) – 2930 / Corporate (Tribuna VIP) – 8190.

Preţurile biletelor în sezonul 2023-2024: Peluză – 15, Tribuna a II-a – 30, Tribuna I – 50, Tribuna VIP – 100. Beneficii pentru abonații Peluzei, Tribuna a II-a și Tribuna I: 15% discount la achiziționarea produselor din magazinele Științei. Beneficii pentru abonații VIP: 20% discount la achiziționarea produselor din magazinele Științei.

Documente necesare pentru abonamente: Abonament standard, abonamente nou: – GDPR (acordul privind protecția datelor cu caracter personal), – copie buletin. Reînnoire: – GDPR (acordul privind protecția datelor cu caracter personal), – copie buletin, – Copie abonament sezon 2022-2023. Abonament senior – Sectorul 11, abonament nou: – GDPR (acordul privind protecția datelor cu caracter personal), – copie buletin, – Copie talon pensie (ultima lună), Reînnoire: – GDPR (acordul privind protecția datelor cu caracter personal), – copie buletin, – Copie talon pensie  (ultima luna), – Copie abonament sezon 2022-2023. Abonament student – Peluza Nord abonament nou: – GDPR (acordul privind protecția datelor cu caracter personal), – copie buletin, – copie carnet elev/student, – Copie abonament sezon 2022-2023. Reînnoire: – GDPR (acordul privind protecția datelor cu caracter personal), – copie buletin, – copie carnet elev/student, – Copie abonament sezon 2022-2023. Abonament Family Stand – Sectoarele 8 și 9 abonanent nou: – GDPR (acordul privind protecția datelor cu caracter personal), – copie buletin, – certificat de naştere copil, – Copie abonament sezon 2022-2023, Reînnoire: – GDPR (acordul privind protecția datelor cu caracter personal), – copie buletin, – certificat de naştere copil. Tarife pentru retipărirea abonamentului pentru sezonul 2022-2023: Prima retipărire a abonamentului va fi taxată cu 15 RON, cea de-a doua retipărire cu 30 RON, cea de-a treia retipărire cu 50 RON, iar pentru patru sau mai multe retipăriri se va percepe o taxa de 100 RON.”

 

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×