Helmut Duckadam a rezolvat cea mai mare dilemă a lui Edi Iordănescu înaintea meciurilor din Kosovo și Elveția: „Cred că el va fi”

Helmut Duckadam a rezolvat cea mai mare dilemă a lui Edi Iordănescu înaintea meciurilor din Kosovo și Elveția: „Cred că el va fi”
  • Publicat:

Helmut Duckadam a vorbit despre, poate, cea mai mare dilemă pe care selecționerul Edi Iordănescu o are înaintea dublei cu Kosovo și Elveția, din campania de calificare la Campionatul European din 2024, ce va fi găzduit de Germania.

Helmut Duckadam a rezolvat cea mai mare dilemă a lui Edi Iordănescu înaintea meciurilor din Kosovo și Elveția: „Cred că el va fi”

Aceasta ar fi reprezentată de alegerea portarului pentru aceste două jocuri, extrem de importante în economia calificării, care se anunță deopotrivă foarte dificile, în condițiile în care ambele se vor disputa în deplasare, din perspectiva „tricolorilor”, pe 16 iunie în Kosovo, respectiv pe 19 iunie în Elveția.

Întrucât Ionuț Radu și Florin Niță sunt indisponibili pentru această acțiune, din cauza unor accidentări suferite recent, Edi Iordănescu s-a văzut nevoit să se bazeze pe trei portari, foarte talentați ce e drept, cu evoluții în general bune în ultima ediție de Superliga, dar care nu au aproape deloc experiență la nivel internațional.

Este vorba despre Ștefan Târnovanu de la FCSB, 23 de ani, Horațiu Moldovan de la Rapid, 25 de ani, respectiv Marian Aioani de la Farul Constanța, 23 de ani. Pe lângă lipsa de experiență de la nivel internațional, care poate fi invocată în cazul tuturor celor trei, primii doi au avut și unele evoluții sub așteptări pe acest final de sezon.

„Eroul de la Sevilla” ar merge mai degrabă pe mâna lui Marian Aioani în aceste două meciuri

Poate acesta a fost motivul pentru care Helmut Duckadam, fostul mare portar al Stelei, a spus că are impresia că Edi Iordănescu va merge în cele din urmă pe mâna lui Marian Aioani, cel care pare cel mai lipsit de experiență dintre cei trei, dar care a avut parcă evoluții ceva mai sigure în ultimele etape din sezonul recent încheiat de Superliga.

„Eu am mai spus-o, cred că alegerea va fi Aioani. E campion cu Farul, are moral bun. Toți trei portarii nu au experiență internațională în meciuri grele (n.r. Aioani, Târnovanu, Moldovan), sper să facă față. Eu mă aștept să câștigăm (n.r. în Kosovo), să luăm cele 3 puncte și să luăm o opțiune serioasă pentru Campionatul European.

Iar în Elveția să fie un joc frumos, am marea satisfacție că o să fiu la meci. M-am programat să merg și eu în Elveția, să văd sediul UEFA, de vreo 25 de ani nu l-am văzut. Am vorbit cu cineva de acolo, mă așteaptă pe data de 16 să văd și eu acel poster (n.r. posterul cu Duckadam din interiorul sediului UEFA)”, a spus Helmut Duckadam, potrivit sport.ro, după ce a exprimat anterior aceeași părere și în direct la ProSport Live.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am găsit'
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am găsit'
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost luată chiar astăzi, 14 mai
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost luată chiar astăzi, 14 mai
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru turiști
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×