Dan Petrescu nu se ferește de cuvinte după plecarea de la CFR Cluj: „E greu ca un antrenor să repete performanțele mele în următorii 100 de ani”

Dan Petrescu nu se ferește de cuvinte după plecarea de la CFR Cluj: „E greu ca un antrenor să repete performanțele mele în următorii 100 de ani”
  • Publicat:

Dan Petrescu, antrenorul român în vârstă de 55 de ani, a plecat de la CFR Cluj în această vară, după ce gruparea din Gruia a ratat cel de-al șaselea titlu de campioană consecutiv.

Dan Petrescu nu se ferește de cuvinte după plecarea de la CFR Cluj

Totuși, Dan Petrescu pleacă împăcat, fără regrete și plin de mândrie ca urmare a performanțelor pe care le-a reușit pe banca tehnică a lui CFR Cluj atât în campionat, cât și în cupele europene.

În acest sens, Dan Petrescu nu se ferește de cuvinte și avertizează că nu va mai reuși vreun antrenor din Superliga să înregistreze performanțele pe care „Bursucul” le-a avut în special pe plan internațional.

Antrenorul crede că nici CFR Cluj nu va mai fi ce a fost după plecarea lui din România.

„(n.r. rămâne o uşă deschisă la CFR?) Eu cred că mi-am făcut datoria şi este greu ca un antrenor să repete performanţele astea în următoarea sută de ani. Cine mai poate să facă ce am făcut eu în campionat şi europa?

(n.r. este posibil ca Mandorlini să ajungă cu CFR în grupele Ligii Campionilor?) Cum să ajungă în grupe de Champions League dacă nu joacă în UCL? Eu vorbesc de 5-6 ani la rând să aibă performanţele astea. Dacă mergi în grupele Champions League, nu înseamnă că ai avut rezultate mai bune decât mine.

Asta e realitate, daca vă place sau nu. Ştiu că multora nu le place, dar asta e realitatea”, a spus Dan Petrescu, potrivit Orange Sport.

Dan Petrescu pleacă în Coreea de Sud

Fostul antrenor al lui CFR Cluj a fost deja prezentat la Jeonbuk Hyundai Motors, iar pe 14 iunie va susține prima sa conferință de presă din postura de antrenor al grupării coreene.

Dan Petrescu a fost propus la echipa asiatică de către Roberto Di Matteo (53 de ani), câștigător al Ligii Campionilor cu Chelsea și fost coleg cu „Bursucul”, acesta fiins consilier al coreenilor.

„Roberto Di Matteo m-a sunat, m-a întrebat dacă sunt interesat, el e consilier acolo. Am jucat împreună la Chelsea cinci ani. Am fost şi în China, şi în Rusia, am făcut asta mereu. Aveam nevoie de o nouă provocare, asta e clar. Orice negociere e lungă”, a spus Dan Petrescu, potrivit Orange Sport.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×