Bein Sports anunță transferul lui Rareș Ilie în Superliga. Unde ar urma să ajungă fotbalistul lui Nice

Bein Sports anunță transferul lui Rareș Ilie în Superliga. Unde ar urma să ajungă fotbalistul lui Nice
  • Publicat:

Rareș Ilie are șanse din ce în ce mai mari să o părăsească pe Nice după un singur sezon petrecut sub contract cu echipa din Hexagon, iar presa din Franța anunță că transferul la Rapid este aproape de a se realiza.

Rareș Ilie, tot mai aproape de Rapid

Potrivit celor de la Bein Sport, românul nu va mai zăbovi mult timp la echipa din Ligue 1 și ar urma să se întoarcă din această vară în Superliga, după ce a dezamăgit și la Maccabi Tel Aviv, unde s-a aflat sub formă de împrumut în a doua jumătate a sezonului.

Sursa citată nu a avut milă de Rareș Ilie, pe care l-a catalogat drept „una dintre dezamăgirile verii trecute pe Riviera (n.r. – stadionul lui Nice)”.

„Împrumutat la Maccabi Tel Aviv în acest sezon, Rareș Ilie nu va rămâne mult la Nice. A fost una dintre dezamăgirile verii trecute pe Riviera. Cumpărat pentru 5 milioane de euro, Rareș Ilie nu a reușit să se impună în echipa de start.

Împrumutat la Maccabi Tel Aviv în iarnă, românul de 20 de ani a jucat în doar nouă meciuri și a reușit un singur assist. Statisticile slabe arată că statutul său la Nice nu se va putea schimba, ba chiar ar urma să revină în România, unde este dorit de Rapid București”, notează cei de la Bein Sport.

Rapid a recunoscut că-l vrea înapoi pe Rareș Ilie

Rapid a recunoscut zilele trecute atât prin vocea președintelui Daniel Niculae, cât și a antrenorului Adrian Mutu, că Rareș Ilie reprezintă o țintă importantă pentru giuleșteni în această vară și există tratative cu Nice.

„Vom vedea, suntem în niște tatonări cu cei de la Nice. Noi am vrea ca Rareș Ilie să se întoarcă la noi din sezonul viitor. Vom vedea cum vor decurge lucrurile. Să vedem ce vor dori cei de la Nice și care va fi părerea lui Rareș.

Eu sunt convins că-și dorește să joace, are nevoie de minute, are nevoie de încredere, are nevoie de expunere mai bună”, a declarat Daniel Niculae, la Digi Sport.

Ne gândim la Rareș Ilie. Am luat în discuție (n.r. transferul). Mi-am dat acordul, să vedem dacă e posibil. Cu opțiune (n.r. de transfer) probabil. Cum îl știu eu pe Nico (Daniel Niculae) va pune o opțiune să-l cumpărăm”, a spus Adrian Mutu, potrivit digisport.ro.

  • 2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Rareș Ilie, conform Transfermarkt.com

  • 60 de meciuri, 9 goluri și 12 pase decisive a adunat mijlocașul la Rapid

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
Anunţul radical făcut de Leonard Doroftei, la 5 ani după ce a plecat din România: Aveam nevoie de un şoc!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Este legal să „tai” giratoriul când nu sunt alte vehicule în intersecție?
Este legal să „tai” giratoriul când nu sunt alte vehicule în intersecție?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×