Transformarea care i-a șocat și pe cei din familia lui! A luat decizia să nu apară pe rețelele de socializare și să devină un „tanc” plin de mușchi: „Nu mă regăsesc în lumea aia. Văd o bimbo cu buzele cât China” | FOTO

Redactor:
Robert Vișan

  • Publicat:

Emilian Dolha (43 de ani), fost portar la Rapid și Dinamo, a surprins pe toată lumea cu transformarea sa fizică.

Transformarea care i-a șocat și pe cei din familia lui! A luat decizia să nu apară pe rețelele de socializare și să devină un „tanc” plin de mușchi

Ultima dată antrenor cu portarii la Dinamo, în perioada ianuarie – martie 2022, și ulterior la CS Mioveni (august – noiembrie 2022), Emilian Dolha și-a făcut apariția la meciul tur al barajului de promovare/menținere în Superliga dintre Dinamo și FC Argeș.

Acesta a fost surprins în galeria lui Dinamo, chiar în primele rânduri ale Arenei Naționale, bucurându-se alături de ultrașii grupării din „Ștefan cel Mare”.

Transformarea lui este una spectaculoasă. A devenit un pachet de mușchi. După ce s-a lăsat de fotbal a tras și mai tare la sală, iar rezultatele sunt vizibile și chiar șocante pentru unii, având în vedere ce fizic avea pe vremea când încă juca fotbal.

Bucurie a fotbalistilor dinamovisti, printre care Nelut Rosu, alaturi de suporteri dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FC Arges, contand pentru mansa tur a barajului de promovare in Superliga Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 29 mai 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Emilian Dolha nu se expune însă pe rețelele sociale. Acesta nici măcar nu e familiarizat cu platforme precum Facebook sau Instagram. În urmă cu trei ani, dezvăluia de ce nu deține conturi pe rețelele sociale.

„N-am Facebook, n-am Instagram, n-am WhatsApp! Ce să fac cu ele?! N-am nevoie de așa ceva! Pun mâna pe telefon și sun dacă mai vreau să aflu ce fac prietenii. Nu mă regăsesc în lumea asta. Cine-s ăștia? Influencerii de Instagram?

Lasă-mă naibii cu capitalul de imagine! Văd o «bimbo» cu buzele cât China! Îi văd pe unii care se maimuțăresc pe rețelele sociale, niște maimuțoi! Bravo lor, să fie la ei, acolo! Știi cine e Lasha Talakhadze? E campion olimpic (n.r. la Rio 2016) și cvadruplu campion mondial.

E cel mai tare halterofil «ever» și are vreo 20.000 de urmăritori pe Instagram. Și unul de la noi sau din altă parte care nu a realizat nimic în viață sau în sport are un milion, două milioane… Nu mai zic de campionii olimpici, de campionii mondiali…

Dorian Yates are 1.000.000 de urmăritori (n.r. celebru culturist britanic, de șase ori Mister Olympia). Nu înțeleg de ce are așa puțin, e o legendă! Nu mă regăsesc deloc în lumea asta”, spunea Emilian Dolha, în 2020, potrivit Digi Sport.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
×