CFR Cluj și-a găsit antrenor imediat după despărțirea de Dan Petrescu! Urmează să fie prezentat oficial

CFR Cluj și-a găsit antrenor imediat după despărțirea de Dan Petrescu! Urmează să fie prezentat oficial

CFR Cluj a renunțat la serviciile lui Dan Petrescu, iar locul său va fi luat de italianul Cristiano Bergodi.

CFR Cluj și-a găsit antrenor imediat după despărțirea de Dan Petrescu! Cristiano Bergodi vine în Gruia

Fosta campioană CFR Cluj a ales să se despartă de antrenorul Dan Petrescu, plecare anunțată în cursul zilei de joi, iar ardelenii s-au orientat rapid, urmând să îi încredințeze echipa lui Cristiano Bergodi.

Ratarea titlului în Superliga, care ar fi fost al șaselea consecutiv pentru formația din Gruia, a produs o mutare puternică în clubul ardelenilor, dar așteptată. CFR Cluj s-a despărțitr de Dan Petrescu, antrenor care va lua drumul Coreei de Sud.

Cristiano Bergodi este cel care îi va lua locul „Bursucului”, potrivit GSP, care menționează că părțile au bătut palma și prezentarea acestuia urmează să aibă loc în curând.

Numele italianului plecat recent de la Sepsi a fost asociat cu CFR Cluj după ce în mediul online a „scăpat” afișul de prezentare al italianului, semn că această mutare era pregătită încă dinainte de finalul sezonului.

Cristiano Bergodi nu a acceptat să rămână la Sepsi

Antrenorul Cristiano Bergodi a obținut performanțe remarcabile pe banca lui Sepsi Sf. Gheorghe, alături de care a câștigat de două ori Cupa României și o dată Supercupa României.

Patronul formației din Jud. Covasna l-a dorit pe italian în continuare, însă acesta a refuzat să își prelungească angajamentul, fără a anunța unde are de gând să își continue cariera.

„Mi-a zis că vrea să meargă acasă, în liga a doua din Italia, a zis că ar fi ceva incredibil. Sau dacă ar primi o ofertă de la arabi, acolo sub 50.000 de dolari pe lună nu poți lua. Eu nu cred că merge la CFR. Dacă mi-a zis ceva, nu cred că se va întoarce a doua zi. E un om de cuvânt, de încredere. Dar, în două zile se poate întâmpla orice”, a declarat Laszlo Dioszegi după despărțirea de Cristiano Bergodi, potrivit Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Te trezești înaintea alarmei? Ce se întâmplă în corpul tău
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania