OFICIAL | Dan Petrescu a plecat de la CFR Cluj! Clubul a anunțat despărțirea de antrenorul care a contribuit la cinci titluri

OFICIAL | Dan Petrescu a plecat de la CFR Cluj! Clubul a anunțat despărțirea de antrenorul care a contribuit la cinci titluri
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj a anunțat oficial despărțirea de antrenorul Dan Petrescu, cel care a contribuit la fiecare din ultimele cinci campionate cucerite de ardeleni!

CFR Cluj a anunțat oficial despărțirea de Dan Petrescu

Astăzi s-a încheiat, astfel, în mod oficial, cel de-al treilea și cel mai lung mandat al „Bursucului” pe banca echipei din Gruia. Petrescu se afla la Cluj de pe 31 august 2021, perioadă în care a adunat nu mai puțin de 102 meciuri, dintre care 55 de victorii, 21 de remize și 26 de eșecuri. Ultimul joc a fost barajul de Conference League cu FC U Craiova, câștigat cu 1-0.

Primele două „descălecate” ale lui Dan Petrescu la CFR Cluj au avut loc între iunie 2017 – iunie 2018 și martie 2019 – noiembrie 2020. Tehnicianul a contribuit la toate cele cinci campionate câștigate de CFR Cluj din sezonul 2017 – 2018 până în sezonul 2021-2022.

Conducerea clubului nostru, împreună cu antrenorul Dan Petrescu, au ajuns la o înțelegere privind încetarea amiabilă a contractului.

Îți mulțumim, Mister, pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru, pentru dedicarea și profesionalismul care te caracterizează, pentru contribuția decisivă pe care ai avut-o în câștigarea ultimelor cinci titluri și a tuturor performanțelor europene bifate de CFR Cluj în ultimii ani.

Îți dorim multă baftă mai departe!”, au anunțat cei de la CFR Cluj.

  • 223 de meciuri a adunat, în toate cele trei mandate, Dan Petrescu pe banca lui CFR Cluj

Dan Petrescu semnează cu Jeonbuk Hyundai Motors

Dan Petrescu s-a înțeles cu echipa din Coreea de Sud, Jeonbuk Hyundai Motors, iar în următoarele zile se va deplasa în Asia pentru a fi prezentat oficial în calitate de antrenor principal. „Bursucul” va fi însoțit de un antrenor secund și un preparator fizic.

Managerul Petrescu urmează să sosească pe Aeroportul Internațional Incheon pe 12 iunie. A semnat contractul și va fi însoțit de un antrenor secund și un preparator fizic.

Pe 13 are programată vizita la sediul companiei Hyundai Motor. Jeonbuk plănuiește să oficializeze mutarea după meciul cu Gangwon, de pe 11 iunie, iar conferința de presă a fost stabilită pentru 14 iunie”, anunță site-ul fmkoreea.com.

Dan Petrescu preia o echipă în plin campionat: 17 etape s-au scurs până în acest moment din K-League, iar Jeonbuk ocupă doar poziția a șaptea, cu 24 de puncte, fiind însă la numai patru puncte de podium. Liderul Ulsan Hyundai este departe, la o distanță de 17 puncte.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și mașina
Îți fac direct dosar penal. ALERTĂ pentru șoferii care merg la RAR. Îți confiscă și mașina
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×