Rapid, Universitatea Craiova și Petrolul sunt cele 3 echipe pe care Marius Șumudică le-ar antrena în Superliga: „Pot face performanță!”

Rapid, Universitatea Craiova și Petrolul sunt cele 3 echipe pe care Marius Șumudică le-ar antrena în Superliga: „Pot face performanță!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marius Șumudică, tehnicianul celor de la Al-Raed, a numit echipele pe care le-ar antrena în prima ligă a României.

Marius Șumudică nu își ascunde dorința de a mai antrena la echipa din Giulești: „Pentru mine, prioritatea rămâne Rapid. Aș merge cu inima deschisă”

Marius Șumudică a spus că prioritatea sa este să se întoarcă la Rapid București, iar acest lucru nu este o surpriză. „Șumi” a rămas foarte apropiat de formația giuleșteană.

Mai mult, antrenorul celor de la Al-Raed nu a exclus nici variantele de a antrena la Universitatea Craiova sau la Petrolul Ploiești. Șumudică nu s-a ferit să spună cu are o relație foarte bună cu Marian Copilu, conducătorul formației ploieștene. Tehnicianul român a spus că „Lupii Galbeni” vor intra în play-off, însă numai dacă vor mai face încă 4-5 transferuri.

„Pentru mine, prioritatea rămâne Rapid. Nu în momentul de față, dar dacă m-aș întoarce în țară aș merge cu inima deschisă la Rapid, Craiova lui Rotaru, adică echipe la care cred că aș putea face performanță. Altfel, de ce m-aș întoarce?

Sau chiar la Petrolul, fiindcă îl cunosc pe Marian (n.r. – Copilu, președintele) și știu ce vrea să facă. Am vorbit cu el și știu ce vrea să facă în continuare, ce jucători va aduce. Va aduce jucători buni, buni.

O să vedeți după pregătire cum vor arăta Jefferson și Diomande, că tot pe mine m-a întrebat despre ei. Dacă reușește să facă 4-5 transferuri despre care mi-a spus, Petrolul e candidată la play-off”, a declarat Marius Șumudică, potrivit Digi Sport.

Marius Șumudică este convins că ar putea să câștige titlul cu Rapid: „Iau campionatul”

Marius Șumudică, actualul tehnician al celor de la Al-Raed, este convins că va mai ajunge să antreneze la Rapid București. Mai mult, „Șumi” este sigur că ar putea reuși să câștige campionatul cu formația giuleșteană.

„Am luat campionatul ca jucător… Mai rămâne să-l iau ca antrenor. Și o să-l iau! Îl voi lua ca antrenor cu Rapidul!

Dacă echipa va avea stabilitate financiară, ceea ce se întâmplă acum, și dacă voi avea șansa să lucrez cu domnul Șucu într-un viitor… – nu știu când, acum nu se pune problema, că mai am contract – dar cu siguranță voi ajunge să iau campionatul și cu Rapid”, a declarat Șumudică pentru GSP.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare