Șocul anului în fotbalului românesc: Mircea Lucescu, în discuții cu CFR Cluj! | EXCLUSIV

Șocul anului în fotbalului românesc: Mircea Lucescu, în discuții cu CFR Cluj! | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Lucescu se află în discuții cu CFR Cluj pentru preluarea echipei, după ce și fiul său Răzvan Lucescu a fost pe lista lui Nelu Varga. Este o chestiune de zile până când Dan Petrescu va părăsi formația din Gruia, iar la CFR va începe construcția unei noi echipe, după sezonul în care a pierdut titlul pentru prima dată din 2018 încoace. Finanțatorul Ioan Varga a gândit în zilele de după terminarea campionatului noua strategie pe care o va urma în continuare. Au fost zile în care Varga a fost greu de găsit și pentru conducătorii campioanei. Totuși, Prosport a aflat ce plan va urma, începând cu această vară, omul cu banii de la CFR Cluj.

Obiectivele rămân aceleași

Se pare că Varga dorește ca formația care a câștigat 5 din ultimele 6 titluri să își păstreze un buget la nivelul celor avute în ultimii ani, a aflat Prosport. Asta garantează păstrarea unor obiective importante și înlătură zvonurile care spuneau că CFR va deveni o echipă cu un buget mult redus și care își va scădea nivelul pretențiilor, în sezonul următor. În plus, se pare că Varga nu renunță la visul de a face performanță în Europa, scopul pentru care a investit și în sezoanele trecute.

Mircea Lucescu, în negocieri cu CFR Cluj. Discuție de principiu

Dar primul pas în crearea „noului CFR” îl reprezintă numirea antrenorului care îi va urma lui Dan Petrescu. Iar finanțatorul CFR-ului încearcă să dea marea lovitură și să facă o primă mutare spectaculoasă. Varga forțează revenirea ultimilor ani în fotbalul românesc. Prosport a aflat că finanțatorul CFR-ului l-ar dori la echipă pe Mircea Lucescu. Cei doi chiar ar urma să se întâlnească la mijlocul acestei săptămâni, iar Varga ar urma să-i propună celui mai cunoscut tehnician român să preia CFR Cluj. Interesant este că afaceristul l-a pus pe lista sa inițială și pe fiul acestuia, Răzvan Lucescu, care pare însă tentat să continue încă un sezon la PAOK.

„Il Luce” nu mai rămâne în Ucraina

Momentul ales de Varga ar putea fi unul extrem de potrivit pentru omul de afaceri, care l-a mai dorit pe Mircea Lucescu și în trecut. Antrenorul de 77 de ani ar urma să-și încheie contractul cu Dynamo Kiev în această vară, din informațiile presei din Ucraina. Se pare că „Il Luce”, care a avut și probleme de sănătate în ultima vreme, nu va mai rămâne în campionatul care se joacă în continuare în condiții speciale din cauza războiului din Ucraina. Jurnaliștii de la nord de România au anunțat deja și înlocuitorul lui Mircea Lucescu, care ar urma să fie tehnicianul care a luat titlul în Polonia, cu Rakov. Dynamo Kiev a încheiat campionatul pe un dezamăgitor loc 4.

Sursele Prosport spun că Varga este foarte încrezător că-l va convinge pe Mircea Lucescu să i se alăture la CFR, iar în caz contrar se va orienta către un antrenor străin.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
Decizie pentru toți ANGAJAȚII din România. S-a stabilit că intră în vigoare de la 1 IULIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare