Fundașul monitorizat de Gigi Becali negociază cu două echipe din Superliga! Una dintre ele i-a făcut o ofertă concretă: detalii importante din cadrul discuțiilor

Fundașul monitorizat de Gigi Becali negociază cu două echipe din Superliga! Una dintre ele i-a făcut o ofertă concretă: detalii importante din cadrul discuțiilor
  • Publicat:

Daniel Celea, fundașul central în vârstă de 27 de ani care a fost monitorizat de Gigi Becali, negociază cu două echipe din Superliga. Deși a fost dorit în două rânduri la FCSB, Celea nu a ajuns să evolueze pentru gruparea bucureșteană. Însă, acum se află în negocieri cu alte două formații din primul eșalon.

Daniel Celea, la un pas să semneze! Fundașul monitorizat de Gigi Becali negociază cu două echipe din Superliga

Daniel Celea a retrogradat alături de Chindia Târgoviște la capătul sezonului 2022 – 2023, iar acum se vede nevoit să își caute o nouă formație care să îi permită să rămână pe prima scenă a fotbalului românesc.

Celea se află la Chindia din februarie 2021, când s-a despărțit de polonezii de la LKS Lodz. După o primă jumătate de sezon în tricoul formației din Târgoviște, apărătorul a ajuns în vizorul lui Gigi Becali și a fost la un pas să prindă un transfer la FCSB. Însă, Gigi Becali a transmis la acel moment că intenționează să aducă doar apărători de peste 1.90 metri înălțime, iar Celea are 1.87 metri, astfel că mutarea nu s-a mai concretizat. Un an mai târziu, în august 2022, ProSport a aflat că Daniel Celea s-a regăsit din nou pe lista lui Gigi Becali.

De data aceasta, discuțiile au fost confirmate inclusiv de fundaș:

„Nu știu cât interes reprezint eu pentru FCSB. Eu am avut niște discuții cu impresarul meu care mi-a transmis că a avut niște discuții vizavi de mine cu domnul Becali. Mai mult de atât habar nu am. Nu am stat să mă gândesc”, a recunoscut Daniel Celea.

Cu toate acestea, transferul lui Celea la FCSB nu s-a concretizat nici de data aceasta. După două runde de negocieri eșuate cu FCSB, Celea va începe din nou discuțiile pentru un potențial transfer în această vară. Însă, nu cu gruparea roș-albastră. Potrivit digisport.ro, Daniel Celea se află în fruntea listei de transferuri de la Oțelul Galați, iar formația antrenată de Dorinel Munteanu i-ar fi făcut deja o ofertă concretă. De asemenea, aceeași sursă notează faptul că Daniel Celea se află în discuții și cu Universitatea Cluj, însă de aici nu a primit, momentan, o propunere scrisă.

Oțelul Galați a bifat deja două transferuri

Până să bată palma cu Daniel Celea, gălățenii lui Dorinel Munteanu au realizat deja două transferuri pentru sezonul 2023 – 2024 de Superliga.

Potrivit presei locale, Oțelul i-a convins să semneze pe Relu Stoian și Alexandru Pop. Primul este portar și a evoluat în ultimele stagiuni pentru Gloria Buzău, în timp ce al doilea este atacant. Alexandru Pop a evoluat în sezonul recent încheiat pentru Unirea Dej și a avut reușite remarcabile: 9 goluri marcate și 3 pase decisive oferite în 29 de meciuri.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×