FC Argeș – Dinamo 4-2, în returul barajului pentru promovarea în Superliga. „Câinii” revin în primul eșalon după un singur sezon! Show total la Mioveni: fanii au pătruns pe gazon

Andrei PreotuSilvian BĂDULESCU
FC Argeș - Dinamo 4-2, în returul barajului pentru promovarea în Superliga. „Câinii” revin în primul eșalon după un singur sezon! Show total la Mioveni: fanii au pătruns pe gazon
Lamine Ghezali se bucura dupa un gol marcat in meciul de fotbal dintre FC Arges si Dinamo Bucuresti, contand pentru mansa retur a Barajului pentru mentinerea in Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Orasenesc din Mioveni, sambata 3 iunie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

FC Argeș și Dinamo s-au duelat în returul barajului pentru promovarea în Superliga. Partida a putut fi urmărită la TV pe posturile Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1, dar și în format Live Video Online pe www.prosport.ro.

FC Argeș – Dinamo 4-2, în returul barajului pentru promovarea în Superliga

Final de partidă! Dinamo pierde la Mioveni, dar se impune cu 8-5 la general și revine în Superliga după un singur sezon petrecut în Liga 2.

Min. 81: Straton rămâne în teren! Colțescu a revăzut faza la VAR și a revenit asupra deciziei. I-a acordat doar un cartonaș galben lui Straton.

Min. 79: O nouă ELIMINARE la FC Argeș! Straton l-a tras de șort pe Larrucea și vede direct cartonașul roșu.

Min. 60: GOL Dinamo! Pop înscrie pentru „câini” cu o lovitură de cap cu pământul. Roșu a centrat perfect.

Min. 55: ELIMINARE! Calcan vede al doilea galben și implicit pe cel roșu, pentru un fault comis la centrul terenului.

Min. 51: GOL FC Argeș! Garita face dubla cu o nouă lovitură de cap! S-a înălțat la un corner și a trimis în traversală, de unde balonul a ricoșat în plasă.

Min. 47: GOL FC Argeș! Garita profită de o deviere a unui coechipier și, de pe bara a doua, reia cu capul în plasă.

Min. 46: A început repriza secundă.

S-a reluat partida de la Mioveni.

S-a reluat partida de la Mioveni.

Pauză la Mioveni.

Min. 40. GOL Dinamo! Ghezali se distrează în careul lui FC Argeș și înscrie cu un șut la colțul scurt.

Min. 37. Ocazie mare pentru FC Argeș! Vianna centrează puternic din flancul stâng, însă a fost la un pas să înscrie. Mingea s-a dus spre poartă și a trecut cu puțin peste bara transversală.

Min. 15: GOL FC Argeș! Jakolis pătrunde în careu și înscrie cu un șut plasat la firul ierbii!

2-0 pentru FC Argeș din minutul 15

2-0 pentru FC Argeș din minutul 15

Min. 14: GOL FC Argeș! Tofan deschide scorul cu un șut cu pământul de la aproximativ 25 de metri!

Min. 1: A început partida de la Mioveni!

Fluier de start în FC Argeș - Dinamo

Fluier de start în FC Argeș – Dinamo

Echipele de start:

FC Argeș: Straton – Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Vianna – Calcan, Bassong, Zebic, Pîrvu – Jakolis – Garita
Rezerve: Micle – Biai, Moisie, Ene, Oprescu, Dinoci, Ciuciulete, Manole, Celestine
Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă

Dinamo: Dujmovic – Giafer, Larrucea, Bena – Moura, Iglesias, N. Roșu, Amzăr – I. Roșu, Al. Pop, Ghezali
Rezerve: Oncescu – Bani, Țîră, D. Irimia, Al. Irimia, Borcea, Al. Șerban, Buleică, A. Florescu
Antrenor: Ovidiu Burcă

Stadion: Orăşenesc (Mioveni)
Arbitru: Sebastian Colțescu / A1: Marius Bobe; A2: Constantin Ghiciulescu
Arbitru VAR: Viorel Flueran; Arbitru asistent VAR: Adrian Popescu

TOATE FAZELE VIDEO din FC Argeș – Dinamo vor putea fi văzute AICI.


INFO: Reporterii ProSport de la fața locului au aflat că Dinamo ar mai fi primit încă 400 de bilete. Fanii așteaptă să își poată cumpăra un tichet care să le permită accesul pe Stadionul Orășenesc din Mioveni. 20 de lei este prețul unui bilet, indiferent de sectorul ales.

Fani Dinamo la casele de bilete

Fani Dinamo la casele de bilete

INFO: Autocarul lui Dinamo a ajuns de 10 minute la stadion și, din cauza că înaintea lor a intrat în curte autocarul Argeșului, dinamoviștii stau blocați în stradă. La îndemnul lui Oviciu Burcă, secundul Colceag a coborât și a întrebat nervos un jandarm ce se întâmplă.

Autocarul lui Dinamo

Autocarul lui Dinamo

Sâmbătă seară, în urma duelului FC Argeș – Dinamo, vom afla cea de-a treia formație care promovează în Superliga la capătul sezonului 2022 – 2023. Primele două sunt Poli Iași și Oțelul Galați, care s-au clasat pe locuri direct promovabile la finalul play-off-ului din Liga 2.

Ultimele două promovate se vor decide în urma barajelor FC Argeș – Dinamo (1-6 în tur) și UTA Arad – Gloria Buzău (0-0 în tur).

Revenind la jocul FC Argeș – Dinamo, „câinii” pot spune că sunt în proporții mari deja calificați, deoarece în partida tur, pe Arena Națională, au câștigat cu un spectaculos 6-1. Dinamo a controlat copios jocul din prima manșă, în care marcatori au fost Bena, Larrucea, Pop, Ghezali, cu o dublă, și Iglesias. De partea cealaltă, singurul gol marcat de FC Argeș a fost trecut în contul lui Zebic.

Duelul dintre FC Argeș și Dinamo nu se va disputa la Pitești, așa cum era de așteptat, ci la Mioveni, pe Stadionul Orășenesc, a cărui capacitate este de 10.000 de locuri. Din totalul de scaune de pe arenă, 2.000 vor fi ocupate de dinamoviști, care au epuizat biletele în doar câteva ore.

Declarații oferite înaintea partidei

Bogdan Vintilă nu a dramatizat după cele 6 goluri încasate în tur de echipa sa și a promis că va face tot posibilul pentru a produce o „remontada” istorică în jocul de sâmbătă seară.

„Săptămâna trecută, în minutul 90, dacă dădea Chindia gol, nu mai eram aici. Hai că mai avem o șansă săptămâna viitoare.

Nu pot să vă spun ce îmi reproșez eu acum. Cu suporterii voi discuta personal, vor veni sigur la stadion. Ei știu că se muncește. Azi a fost un accident. Se întâmplă, important e cum vom trece peste ele.

Vă venea să credeți că marchează Dinamo 6? Așa nu veți crede nici că marcăm noi 5 goluri. Și o să marcăm!”, a declarat Bogdan Vintilă, după jocul de pe Arena Națională.

De partea cealaltă, antrenorul lui Dinamo a tras un semnal de alarmă pentru toată suflarea dinamovistă și a spus că lupta pentru promovare nu a fost încă tranșată:

„Este, într-adevăr, un meci important pentru noi. Deși știu că toată lumea se gândește că această calificare este deja jucată, pentru noi va fi un meci extrem de dificil, tocmai prin prisma asta că toată lumea se gândește că zarurile sunt aruncate.

Întâlnim un adversar care este rănit în orgoliu, un adversar care vrea să arate că fața lui nu este cea din meciul tur, dar eu sunt convins că băieții sunt conștienți că am ajuns într-un moment pentru care am luptat foarte mult, am suferit foarte mult și sunt convins că mâine vor fi la potențialul lor maxim. Sper să fie și ei conștienți de importanța momentului și mâine să arătăm cea mai bună versiune a noastră”, a spus Ovidiu Burcă, la conferința de presă premergătoare jocului FC Argeș – Dinamo.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cauza reală a morții lui Gabi Mureșan! Au venit rezultatele autopsiei. Fostul fotbalist a decedat din cauza ASTA
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro