UTA, la ora barajului de menținere în Superligă, în fața Buzăului! Rednic: „Să ne gândim la suporteri, Aradul trăiește prin fotbal”

Redactor:
Călin Mnerie
UTA, la ora barajului de menținere în Superligă, în fața Buzăului! Rednic: „Să ne gândim la suporteri, Aradul trăiește prin fotbal
  • Publicat:

„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc a ajuns la momentul decisiv al sezonului, barajul de menținere în Superligă. Este pentru a 5-a oară în istoria sa presărată cu 6 titluri de campioană și două Cupe ale României când UTA dispută un baraj.

Unul la promovarea din Liga a 4-a în Liga 3-a în 2014, la Lugoj, cu Hațegul și restul pentru accederea în prima divizie, încheiate nefericit pentru „roș-albi”. În anul 1999 în fața Rocarului, în 2016, în fața celor de la Voluntari, după ce în semifinala barajului trecuse de Călărașiul lui Adi Mihalcea, iar în 2017 în compania lui ACS Poli Timișoara, antrenată de regretatul Ionuț Popa. În postura de acum, arădenii nu au mai fost niciodată și anume să lupte pentru poziția din elită deținută în stagiunea 2022-2023.

Rednic: „ Este vorba de imaginea, de ambiția noastră…zici că suntem Barcelona”

În calea UTA-ei iese tot o echipă antrenată de Mihalcea, Gloria Buzău, care a terminat a 5-a în play-offul Ligii a 2-a, dar care profită de faptul că Steaua nu are drept de promovare. Cel puțin pe foaie, gruparea de pe Mureș pleacă net favorită , dar însuși Mircea Rednic încearcă să-și țină elevii cu picioarele pe pământ, dar și să-i responsabilizeze pentru a încerca să tranșeze soarta barajului încă din meciul tur, de duminică, de la ora 14, de pe arena din Parcul Crâng.

„Zici că suntem Barcelona, dar noi suntem la baraj, cum să ne tratăm adversarul cu superioritate? Știu că am pățit-o puțin, în prima repriză a meciului de la Mioveni, dar acum nu se va mai întâmpla. Este vorba de imaginea noastră, de ambiția noastră. Dacă suntem băieți deștepți și tratăm cu mare seriozitate meciul tur, avem șanse mari să rămânem în Liga 1. Eu sunt sută la sută cu jucătorii, dar trebuie să înțeleagă că din cauza noastră s-a ajuns aici. Noi trebuie să scoatem clubul ăsta, iar echipa asta să rămână în prima ligă pentru suporteri, pentru oraș, pentru investițiile care s-au făcut aici, pentru bugetul care a fost aici. Deci, trebuie să înțeleagă că nu mai poți doar să ceri, ai și obligații. Dar, e clar, există și o primă specială de baraj, iar dacă rămân în Superligă sunt și primele celelalte de luat. Nu sunt prea multe, pentru că nu s-a prea câștigat, dar se ajunge la vreo 5000 de euro. Toți ne-am trezit la viață și toți trebuie să punem umărul pentru a ne îndeplini obiectivul, acela de a rămâne în Superligă. Trebuie să ne gândim la suporteri și la  atmosfera de la ultimul meci de acasă. Aradul e un oraș care trăiește prin fotbal, trăiește prin UTA”, afirmă antrenorul UTA-ei.

„Buzăul – o echipă muncitoare, periculaosă pe contraatac și la fazele fixe”

Rednic a vorbit și ceva mai aplicat despre Gloria Buzău, adversar pe care nu-l vede capabil să reziste în primul eșalon cu actualul lot de jucători. „Eu zic că în afară de Iași, restul echipelor din Liga a 2-a nu știu dacă ar face mai sus față cu loturile pe care le au acum. Dar, trebuie să fim atenți, Buzăul e o echipă muncitoare, se apără foarte bine, iar la ultimul lor meci de acasă (n.a. 1-0 cu Otețul Galați) am văzut că pe contraatac au fost periculoși. Totodată, îți pune probleme la fazele fixe, căci au o echipă masivă. Dar, există și probleme în jocul lor, pe care vrem să le arătăm jucătorilor noștri înainte de acest meci. Voi alege jucătorii care sunt în formă și sistemul tactic cu care să atacăm și să câștigăm. T”, a adăugat Rednic, care a vorbit și despre absența (pentru suspendare) lui Adi Mihalcea de pe banca buzoienilor: „Pentru orice echipă contează antrenorul, e o relație care s-a acumulat acolo. În plus, mai poți merge să dai o indicație, mai pui presiune…” 

Mihalcea: „Trebuie să fim cea mai bună versiune a noastră și fizică și psihică”

Într-adevăr, Mihalcea trebuie să stea două etape în tribune, după ce a fost eliminat de pe banca echipei sale spre finalul confruntării cu Oțelul. Tehnicianul nu a stat pe banca echipei sale în Ghencea, în ultima partidă a play-offului ligii secunde și va reveni pe marginea terenului de abia la Arad, în returul barajului.

„Obiectivul nostru principal este acela de a promova, dacă am ajuns la baraj înseamnă că încă suntem în obiectiv. Practic, suntem în fața celor mai dificile meciuri din acest campionat pentru noi, suntem în fața unor jocuri care ne pot aduce o performanță dorită de toată lumea de aici din Buzău. În acest an, echipele de Liga 1 sunt favorite în duelurile cu echipele din Liga a II-a. Trebuie să dăm dovadă de caracter în primul rând, trebuie să fim cea mai bună versiune a noastră și fizică și psihică și atunci vom avea o șansă. Dacă vom fi la jumătate de măsură, nu trebuie să sperăm la nimic. Ce-ți dorești mai mult decât să joci cu o promovare pe masă? E ca și cum te-ai bate la campionat, pentru mine înseamnă același lucru. În momentul în care întâlnești o echipă cu o calitate individuală mai mare, ai nevoie de o atitudine pozitivă, o atitudine care să suplinească poate lipsa acestei calități. Ai nevoie și de noroc, sunt două meciuri și se poate întâmpla orice și, poate, o abordare mult mai directă și realistă în faza de atac”, afirmă Adrian Mihalcea (46 de ani), cel care a preluat-o pe Gloria la începutul lunii octombrie a anului trecut din mâna lui Cristian Pustai.

Probleme de lot în ambele tabere

Mihalcea nu se poate baza în dubla cu UTA pe mai vechii accidentați, mijlocașul Cârstocea (și el cu trecut utist) și atacantul Angelov. În fine, portarul Relu Stoian și „aripa” Valentin Munteanu nu mai fac parte din planurile buzoienilor. Dincolo, Mircea Rednic a deplasat la Buzău 20 de jucători, din lot lipsind accidentații Balauru, Marrone, Erico, Benzar, Benga și Milosevic, plus Cascini, care a ajuns la un acord pentru rezilierea din timp a contractului cu arădenii.

Formații probabile:

Buzău: D. Rusu – Oteliță, A. Lopez, Wiktorski, Sălceanu – Gaitan,  Trebotic – Dudu, Greu, Blejdea – Boiciuc.

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, A. Chindriș, Hoxhallari, Abeid – Batha – R. Pop, Ubbink, Roger, Stahl – Postolachi.

Arbitri: Andrei Chivulete (București) – Sebastian Gheorghe (Suceava), Andrei Constantinescu (București). Rezervă: Andrei Moroiță (Ploiești).

Camera VAR: Iulian Dima (București) și Vladimir Urzică (Piatra Neamț).

Observatori FRF: Liviu Ciubotariu (galați), Miodrag Daniel Mihai (București).

Călin Mnerie / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Câți bodyguarzi ”l-au apărat” pe Dan Șucu de jurnaliști după Rapid – Craiova! Oamenii patronului, mesaj pentru presă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Florin Piersic, OPERAT de urgență! Diagnosticul pus de medici, după ce i s-a făcut rău
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Florin Piersic, operat de urgenţă. Marele actor s-a simţit rău în timpul unui spectacol la Cluj-Napoca
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
INTERZIS total în noaptea de ÎNVIERE. Regulile au fost anunțate chiar astăzi, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…