La „Balgarska Armia”, casa lui ȚSKA Sofia, un bătrân stadion ridicat în urmă cu aproape cinci decenii, un punct special de atracție este muzeul din burta complexului decojit de vremuri. E o colecție cu peste 1000 de exponate, dar care respiră întreaga istorie a celui mai titrat club de la sud de Dunăre: 31 titluri, 21 Cupe, 4 Supercupe. Iar românii își au locul lor în muzeul lui ȚSKA Sofia: umilința suferită de Dinamo în 1956, 1-8, e mândria bulgarilor, FCSB și Steaua își împart colțuri diferite. Trofeele și ghetele ”nebunului” Stoichkov sunt însă perlele coroanei.
Undeva în dreapta încăperii de dimensiunea unui living generos, o întreagă vitrină este dedicată debutului continental al lui ȚSKA, sub originara denumire ȚDNA. Se întâmpla în octombrie 1956, când clubul armatei bulgare zdrobea pe Dinamo București, 8-1, în prima ediție a Cupei Campionilor Europeni.
În echipa păstorită atunci de Angelo Niculescu evoluau Birtașu, frații Băcuț, Călinoiu sau Suru. Primul ”11” al bulgarilor stă aici la loc de cinste, iar imagini de arhivă, prinse într-un album de ținută, arată cum Dinamo s-a prăbușit în fața unui tăvălug ofensiv al gazdelor.
Apoi, este colecția impresionantă de fanioane care evocă foști adversari sau meciuri directe. Între ele, un Steaua – ȚSKA din iulie 1997, în preliminariile Champions League, 3-3 la București. E turul de tip thriller disputat în Ghencea, unde bulgarii conduceau cu 3-1 în minutul 70, dezastrul se profila pentru roș-albaștrii, dar Lăcătuș și Cătălin Munteanu au readus echipa în meci cu două goluri spre final. Iar revanșa de la Sofia a însemnat o defilare a Stelei și un 2-0 în deplasare, care avea să trimită campioana acelor zile spre ”dubla” scandaloasă cu PSG (3-0 la masa verde acasă, 0-5 la Paris).
Vecine stau fanioane cu FCSB, CFR Cluj, Petrolul sau Vaslui, unele dintre ele adunate după partide amicale.
Colțul wow al muzeului este însă cel dedicat lui Hristo Stoichkov, care a jucat la ȚSKA în perioada 1984-1990, înainte să plece la Barcelona. Sunt aici replici ale Ghetei de Aur din 1990 și Balonului de Aur din 1994.
Primul trofeu l-a câștigat la egalitate cu Hugo Sanchez, fiecare cu câte 38 de goluri stagionale, dar competiția era viciată în zona comunistă a Europei, unde se fabricau golgeteri prin aranjamente odioase. Exemplul cel mai faimos este al lui Rodion Cămătaru, puncherul continentului în sezonul 1986-1987, cu 44 de goluri, multe marcate în partide aranjate ale lui Dinamo. Finalmente, după Revoluție, trofeul i-a fost luat și oferit austriacului Toni Polster, locul secund în acel an.
Cămătaru Rodion nu e gheată, e şoşon! Cămătaru, hai pe noi/ Să ne dai şi golul doi! Toni Polster, unde eşti/ Să vezi circul din Giuleşti?” – scandări ale fanilor giuleșteni la un meci Rapid – Dinamo 4-3 (1987)
Iar Balonul de Aur 1994 i-a revenit lui Hristo pentru formidabilul Mondial american, la care Bulgaria a terminat pe locul 4. Hagi a ocupat poziția a patra în acel top, pe care probabil l-ar fi putut domina dacă România nu se împiedia în sferturile de finală împotriva Suediei, la penalty-uri.
Sunt aici, de asemenea, câteva obiecte de suflet pentru sofioți vizavi de participările în cupele europene: placheta de la semifinala CCE cu Inter Milano (1967) ori mingile cu care s-au disputat partidele cu Ajax (2-0, 1973, turul 2) și Nottingham Forest (1-0, 1980, turul 1).
Toate urmează să se mute însă din 2025 pe noua arenă a lui ȚSKA, a cărei construcție ar urma să demareze în primăvara viitoare, după ce buldozerele vor pune la pământ actualul stadion.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER